Mutarea în casă nouă, un test individual de reconectare cu sine. Ce semnificație are nevoia de a schimba locuința?

Perioada pandemică a adus în atenția curentă și a schimbat, uneori chiar dramatic, habitatul interior, spațiul intim în care foarte mulți oameni își desfășurau până atunci viața personală. Împletirea acesteia cu activitatea profesională, redefinirea și delimitarea zonelor sau împărțirea aceluiași spațiu cu mai mulți membri, pentru un număr crescut de ore, toate au generat surse suplimentare de stres și un surplus de anxietate, față de cel existent.

În același timp, cu toate aceste provocări, „casa a devenit un refugiu vital, a fost dintotdeauna, cu siguranță, dar de data aceasta a devenit o urgență. Pentru că, în primul rând, s-a transformat într-un adăpost destinat supraviețuirii”, spune psihiatrul și psihanalistul Alberto Eiguer.

Acesta subliniază în cartea Sufletul ascuns al casei că mutarea în casă nouă, fie pentru a avea acces la o zonă mai apropiată de natură, fie pentru a avea un spațiu interior mai mare, a devenit necesară pentru mulți indivizi sau familii.

Recomandări

Cum să folosești pliculețele de ceai ca să-ți cureți toată casa

Ce să pui în mașina de spălat să scapi de părul de animale de pe haine

Dincolo de motivațiile raționale și de cauza evidentă care a condus spre aceste decizii, Alberto Eiguer dezvăluie semnificațiile mult mai subtile, implicațiile psihologice și transformările profunde aduse de schimbarea locuinței.

El precizează că, indiferent de situație, mutarea în casă nouă este un moment intens emoțional și o transformare lăuntrică, pentru că mutarea nu este doar un gest material, este un proces precedat de o reprezentare psihică a gestului:

Acela care pleacă, cel care se îndepărtează, demonstrează maturitate, spre deosebire de cel care rămâne și stă ca un copil. (…) Cu fiecare mutare reproducem gestul de emancipare inițială, plecarea de la părinți. A-ți părăsi casa pentru o alta este ca și cum ai pleca spre o libertate câștigată, chiar dacă uneori plecarea e forțată.

El adaugă faptul că psihologii, psihiatrii și psihanaliștii au abordat deseori mutarea doar prin latura ei disfuncțională, prin tulburările pe care le provoacă, însă înainte de toate, acesta este un gest pozitiv, un proces de maturizare.

Un proces care are loc prin rezolvarea inerentei crize create de o astfel de decizie și de punerea ei în practică: sentimentul de ruptură a rădăcinilor, care implică inclusiv un travaliu de doliu în momentul plecării și părăsirii unui spațiu locuit o perioadă îndelungată, disconfortul emoțional și fizic, stranietate, o nouă bulversare. O criză care, odată parcursă și rezolvată, aduce achiziții și resurse interioare importante.

Mutarea în casă nouă reprezintă o suită de încercări. De la un test fizic, care absoarbe timpul și disponibilitatea adesea în defavoarea altor activități, până la „o probă a abandonurilor: al obiectelor, al zidurilor, al cartierului, al vecinilor, al comercianților. De aceea apare și un efect cunoscut: oboseala – care depășește cu mult consecințele eforturilor fizice depuse”.

Cu toate acestea, recompensele pot fi pe măsură în acest test individual de reconectare cu sine.

Confortul dulce ucide pasiunea, așa cum ucide șansa de autodescoperire. De a descoperi ce? Ceea ce avem mai prețios în noi.(…) Așa că vom înțelege că, dacă natura nu ne-a dat o șansă de a ne transforma pentru a crește, cultura ne oferă mutarea pentru a da naștere, din mintea noastră, unui alt Eu, spune Alberto Eiguer.