Avortul în sine reprezintă pierderea sau întreruperea unei sarcini. Dacă sarcina este pierdută, atunci avortul se consideră a fi spontan. Însă, dacă sarcina este întreruptă voit, avortul este unul programat. În cele ce urmează vom dezbate ambele tipuri de avort, dar și de câte feluri pot fi cele două.
Definiția avortului diferă în funcție de modul în care acesta este efectuat. Astfel, avortul poate fi considerat fie pierderea unei sarcini în mod spontan până în săptămâna 20 de gestație, fie renunțarea în mod voit la aceasta, cu ajutorul medicamentelor sau chirurgical.
Avortul spontan are loc involuntar și apare în general în primele 12 săptămâni de la concepere. El nu necesită niciun tip de intervenție chirurgicală.
Fumatul, consumul de alcool și droguri, dar și situațiile traumatice pot crește semnificativ riscul de avort spontan.
Avortul indus reprezintă procedura în care o femeie se supune în mod deliberat unui intervenții pentru a pune capăt sarcinii existente.
Până în săptămâna 7 de sarcina, femeile pot face avort cu ajutorul medicamentelor, medicamente ce pot fi obținute doar din centre de sănătate acreditate. Unele femei preferă acest tip de avort întrucât:
După săptămâna 7, femeile pot face așa numitul avort instrumental, avort ce se realizează cu ajutorul câtorva tehnici, după cum urmează:
Aceasta este cea comună procedura de avort chirurgical din ziua de azi. Deschiderea colului uterin poate fi dureroasă, așa că de obicei necesită anestezie locală sau chiar generală în unele cazuri.
Acest tip de avort presupune și un risc mare, astfel că necesită anestezie generală sau sedare. De asemenea, necesită intervenție chirurgicală. Uterul se dilată, iar medicul folosește instrumente chirurgicale pentru a îndepărta fetusul.
Acest tip de avort combină metodă pastilelor pentru a dilata uterul cu metodă chirurgicală pentru a elimina conținutul.
În cele mai multe cazuri, recuperarea fizică durează de la câteva ore și până la câteva zile. Cât despre menstruație, aceasta va reveni la aproximativ 4-6 săptămâni. Medicii recomandă, de asemenea, ca cel puțin 2 săptămâni să se evite contactul intim.
Vindecare emoțională poate dura ceva mai mult decât cea fizică, avertizează specialiștii. Avortul poate fi resimțit de către majoritatea femeilor precum o pierdere imensă, o pierdere pe care cei din jur nu o pot înțelege complet.
Emoțiile resimțite implică angoasă, furie, vină sau disperare.