”Mă preocupă foarte mult psihologia succesului, a dezvoltării și a împlinirii personale. Însă, ca om intens preocupat de aceste aspecte încă de când eram copil crescut într-o cultură puternic centrată pe competiție și pe performanță, am fost uimită, chiar copleșită să văd cât de nepregatită am fost chiar să AM succesul mult râvnit” explică Andrada Tache, psiholog și psihoterapeut. Am aflat mai multe despre fața neștiută a succesului chiar de la specialist.
Îmi aduc puternic aminte când am câștigat un Concurs de Miss și, a doua zi, la liceu, toată lumea îmi striga injurii. Îmi aduc aminte cum câștigam nenumărate concursuri literare și olimpiade la limba și literatura română, cum am scris până la 18 ani 2 cărți de poezie publicate cu sprijinul Uniunii Scriitorilor, iar un prieten apropiat mi-a spus că el era mult mai talentat ca mine, doar că eu avusesem norocul să am mamă profesoară de limba română și, evident că am primit cumva gratis toate astea. Îmi aduc aminte cât de nepregatită am fost pentru toate huiduielile și pentru toată ura primite ori de câte ori AM AVUT SUCCES. De fiecare dată așteptam felicitările și admirația. Veneau și ele, însă erau demontate de toate reacțiile opuse. Asta nu m-a oprit să am succes și să continuu să mă uimesc de hate-ul primit.
Mi se pare că nu vorbim suficient de mult despre asta. Avem succese, ajungem în punctul în care am dorit cu tot sufletul, respirând cu totul bogăția acelor emoții, vulnerabili în fața propriei încântări și fericiri și, puternic nepregătiți pentru lipsa de pregătire a celor din jurul nostru să proceseze reușitele noastre, fie că sunt persoane foarte apropiate, fie că sunt complet străini. Nu vorbim destul despre greutatea celor apropiați în a face față succesului nostru, pentru că, dincolo de toate, sunt și ei oameni, în momente mai bune sau mai puțin bune ale existenței lor în care le vine mai mult sau mai puțin ușor să ia parte la bucuria noastră sau să își exprime încântarea pentru noi ori să ne împărtășească trăirile.
Nu vorbim destul despre chiar hate-ul pe care mulți străini, ba chiar și apropiați simt nevoia să și-l exprime odată cu bucuriile trăite de noi, într-o formă disperată de a diminua, ba chiar anula sentimentele noastre bune pentru a nu crește și mai tare trăirile lor de neputință, frustrare, dezamagire, eșec etc.
Nu vorbim suficient despre cât de greu este să trăiești un succes și despre cât de greu e să metabolizezi simultan neputința, ba chiar furia unora la adresa reușitelor noastre.
Nu vorbim destul despre CE sau pe CINE pierdem atunci când, culmea, avem SUCCES. Cultura competițională ne crește cu așteptarea nerealistă conform căreia, să ai succes te face dezirabil, demn de iubit, de apreciat, de sărbătorit și de lăudat. Nimic mai fals. Toate acestea le meritai oricum. De fapt, succesul, de cele mai multe ori, te însingurează, uneori te izoleaza, pentru că nu toată lumea este pregătită să deschidă șampania alături de tine.
Unii se pot revolta, alții te vor evita, alții te vor ataca cu o ferocitate nebună, alții te vor contesta, deși odinioară te ridicau pe culmi, pentru toate lucrurile pe care tu REUȘESTI să le ai, iar ei încă nu și le pot oferi ori nu își oferă permisiunea psihologică să le trăiască. Invidiem ceea ce admirăm sau iubim în ceilalți și ceea ce nu ne dăm voie să avem sau să trăim, paradoxal, din cauza trăirilor traumatice pe care le-am experimentat în relațiile importante.
Nu toată lumea își dă voie să trăiască ANUMITE succese. În istoriile lor familiale, acestea sunt de netrăit. Poveștile pe care ei și le spun, în mintea lor, este că ei NU POT să fie într-un anumit fel sau că NU MERITĂ să trăiască anumite lucruri. Iar faptul că alți oameni par să poată lucrurile astea, ba chiar cu o aparentă ușurință (care ascunde, de altfel, de multe ori, eforturi colosale, nebănuite), le provoacă sentimente puternice de revoltă, furie, de respingere, de negare, de contestare, de anulare a acelei persoane.
Și, cu toate astea, succesul MERITĂ să existe. La fel cum merită să ne uităm în noi și să acceptăm limitările celorlalți în a se bucura CU tot sufletul pentru noi, la fel cum merită să învățăm NOI să ne bucurăm pentru noi și să îi sărbătorim pe cei care ne pot fi alături în vremuri de sărbătoare, la fel cum îi sărbătorim pe cei care ne pot fi alături în vremuri extrem de dificile. La fel cum merită să sancționăm hate-ul și să nu îi permitem să existe fără costuri și consecințe, așa cum e sănătos. Ne pregătim copiii pentru SUCCES. Dar, oare îi pregătim noi realmente pentru tot ceea ce presupune succesul? Pentru pierderile adiacente de persoane, poate parteneri, prieteni, rude, colegi care nu sunt pregătiți pentru a gestiona succesul lor?