Ceapa roșie e preferata românilor la ciorba de fasole și a grecilor la celebra lor salată cu măsline, feta, roșii și oregano. Însă face parte și din lista de alimente preferate ale medicilor, datorită numeroaselor efecte benefice pe care le are asupra sănătății.
Ceapa roșie are o cantitate dublă de antioxidanți în comparație cu ceapa clasică, galbenă, mulțumită pigmentului roșu care îi dă culoarea specifică, quercitina. Potrivit studiilor, aceasta poate avea rol de protecție împotriva cancerului colorectal, oral, ovarian, de laringe și de esofag.
Nu aruncați coaja de ceapă, acolo e cea mai mare cantitate de quercitină! Faceți un ceai din coji de ceapă roșie – este benefic în caz de tuse, nas înfundat și senzație de uscăciune sau arsură la nivelul gâtului.
Flavonoidele şi polifenolii din această legumă ieftină previn degradarea celulară, combat formarea tumorilor şi reduc semnificativ procesele inflamatorii.
Gustul înțepător ale cepei roșii este dat de sulfide, substanțe care, odată ingerate, produc la rândul lor cisteine, cu rol important în slăbire şi detoxifiere.
Cercetările arată că aceşti compuşi de sulf au o mare capacitate de a fluidifica sângele, prevenind formarea cheagurilor de sânge. În plus, au capacitatea de a reduce în mod natural nivelul colesterolului rău şi a trigliceridelor din sânge.
Mai mult decât atât, s-a demonstrat că ceapa roșie influenţează şi funcţionarea celulelor, întărindu-le şi ajutându-le să profite la maximum de oxigenul primit. Cu alte cuvinte, este un aliment indicat celor cu predispoziție la anemie.
Un alt compus cu rol benefic care se regăsește în ceapa roșie este cromul, un mineral important care ține în frâu pofta de dulce, dar poate avea și rol de protecție în fața unor boli precum diabetul sau afecțiunile cardiovasculare. Studiile arată că alimentele bogate în crom pot reduce în mod natural nivelul zahărului din sânge și sporesc sensibilitatea la insulină.
Ca să profitați din plin de beneficiile cepei roșii, aceasta trebuie consumată în stare crudă sau foarte puțin preparată. În caz contrar, își pierde calitățile, devenind chiar toxică.
Păstrați ceapa în locuri răcoroase, uscate, bine aerisite. Nu o țineți în frigider sau în pungi de plastic, pentru că în ambele cazuri se deteriorează mai repede. De asemenea, nu se consumați ceapa care prezintă zone putrezite, pete sau mucegai.
Din păcate, ceapa roșie poate cauza probleme în cazul persoanelor care se confruntă cu sindrom de intestin iritabil, așa că trebuie evitată.
În caz contrar, pot apărea simptome precum: crampe abdominale, balonare, borborisme, arsuri la stomac, greață, vărsături, gaze intestinale (flatulență), din cauza fructanilor din ceapa roșie crudă și care nu sunt absorbiți ușor la nivel intestinal în cazul acestor pacienți.
De asemenea, se recomandă consumul cu precauție în cazul persoanelor predispuse la alergii – semnele specifice sunt mâncărimile, lăcrimarea excesivă și urticaria.
O altă recomandare este să se evite administrarea de suplimente cu extract de ceapă sau consumul acestei legume în stare proaspătă înainte de o intervenție chirurgicală sau dacă se urmează tratament cu anticoagulante, deoarece există riscul de hemoragie și scădere bruscă a glicemiei.