Necesarul de iod, o componentă esențială din alcătuirea hormonilor tiroidieni, este mai mare la femeile gravide, atât prin creșterea producției materne de hormoni tiroidieni, cât și prin creșterea eliminării renale de iod. De activitatea optimă a glandei tiroide depinde atât buna funcționare a organismului viitoarei mame cât și buna funcționare a organismului fătului.
Glanda tiroidă este în continuă modificare atunci când se instalează o sarcină. Mai exact, își mărește volumul. Celae mai mari modificări la gravidă sunt în lunile 5-6. Toate acestea se întâmplă deoarece, organismul fătului are nevoie de cantități mari de hormoni tiroidieni, cu rol esențial în dezvoltare. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă zilnic un aport de 250 microg de iod în timpul sarcinii și alăptării. Printre analizele recomandate în sarcină se află și TSH, prin acest test de sânge se verifică dacă glanda tiroidă funcționează optim și în sarcină.
Hormonii tiroidieni joacă un rol vital în fiziologia umană normală, cu efecte asupra aproape tuturor țesuturilor, influențând creșterea și dezvoltarea, menținând cunoașterea normală, funcția cardiovasculară, sănătatea oaselor, metabolismul și echilibrul energetic. În prima parte a sarcinii, până în jurul săptămânii a 12-a pentru a se dezvolta normal, fătul are nevoie de hormonii tiroidieni de la mamă. Apoi apare TSH fetal, iar tiroida bebelușului este capabilă să sintetizeze hormonii tiroidieni. Și totuși, până în săptămânile 18-20, sinteza hormonală este mică, ulterior crescând treptat.
În această situație fătul poate fi afectat din punct de vedere al dezvoltării neurologice. Dacă viitoarea mamă are un deficitul mare de iod ca și consecință apare o reducere a producției de hormoni, cu un transfer inadecvat de hormoni către bebeluș (prin placenta) și afectarea dezvoltării sale neurologice.
Nici această situație nu este favorabilă bunei dezvoltări a fătului, aportul excesiv de iod poate fi dăunător, putând duce la hipotiroidism al fătului și gușă.