Pacienții cu boli cronice de rinichi care au nevoie de dializă pot beneficia de acest tratament la cele mai înalte standarde, în cadrul Spitalului „Sfântul Ioan”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Pacienții cu boli cronice de rinichi care au nevoie de dializă pot beneficia de acest tratament la cele mai înalte standarde, în cadrul Spitalului „Sfântul Ioan”
Foto: Shutterstock

În bolile cronice ale rinichiului – cum ar fi pielonefrita, glomerulonefrita, nefropatia diabetică, nefropatia ereditară etc. –, pacientul poate pierde până la 90% din funcția renală, chiar înainte ca primele simptome ale bolii să apară. În această situație, dializa înlocuiește funcțiile pierdute, ajutând la eliminarea reziduurilor și fluidelor pe care rinichii nu sunt capabili să le elimine singuri.

Cu toate că implică modificarea stilului de viaţă al pacientului, dializa nu trebuie privită drept o sperietoare, aşa cum deseori se întâmplă. Nu este o dramă, după cum nu este nici o soluţie de vindecare, ci doar o altă modalitate de tratament necesară în anumite etape ale bolii cronice de rinichi, atunci când funcţiile rinichilor scad sub 10%.

Program non-stop la Stația de Dializă de la Spitalul „Sfântul Ioan”

Stația de Dializă din cadrul secției de nefrologie a Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan” din București se bucură de o adresabilitate extrem de largă, medicii venind zi de zi în ajutorul pacienților aflați în stare critică, cu boli grave de rinichi, provenind atât din Capitală, din județele limitrofe și nu numai.

Pacienții se pot adresa Stației de Dializă din București non-stop, 24 de ore din 24. Aceasta susține urgențele atât pentru pacienții cronici dializați în toate centrele de dializă din București, de stat sau private, cât și pentru pacienții cu insuficiențe renale acute de diverse cauze.

Personalul medical a făcut față cu brio pandemiei și nevoilor pacienților dializați

Stația de Dializă și-a continuat activitatea inclusiv în timpul pandemiei de COVID-19, asigurând tratament pentru pacienții cu boli cronice de rinichi infectați cu noul coronavirus care au necesitat spitalizare.

Activitatea medicală în pandemie s-a desfășurat „la foc continuu” atât în secția de Nefrologie, cât și în Stația de Hemodializă, fiind adeseori epuizantă pentru personalul medical. Însă condițiile bune de lucru asigurate de echipamentele necesare și răspunsul prompt și constant al cadrelor medicale au dat speranțe celor care, pe lângă boala cronică de rinichi existentă, sufereau și în urma efectelor infecției virale.

Începând cu luna mai 2022, după reluarea activității în regim mixt de spitalizare, Stația de Hemodializă asigură în continuare tratamentul de supleere renală pacienților non-COVID, beneficiari ai Programului Național de Supleere Renală, cât și pacienților COVID, în regim cronic și acut, luând toate măsurile de precauție epidemiologice necesare siguranței acestora.

Cea mai bună dovadă că Stația de Dializă este eficientă este adresabilitatea în continuă creștere a pacienților cu boli cronice de rinichi. La 6 luni de la reluarea activității spitalului în regim mixt s-a efectuat un număr mare de dialize, comparabil perioadei pre-COVID.

Medicii rezidenți au avut un rol major în pandemie

Având în vedere numărul crescut de cazuri COVID care au necesitat spitalizare în pandemie, medicii rezidenți – alături de îndrumătorii lor – au avut un rol incontestabil în gestionarea situațiilor de criză.

De asemenea, activitatea didactică s-a menținut permanent la standarde ridicate prin susținerea de cursuri și stagii permanent reactualizate și adaptate inclusiv perioadei COVID, pentru studenții anul 5 repartizați pentru efectuarea modulului de nefrologie, în cadrul Disciplinei de Nefrologie „Sfântul Ioan”.

Toate aceste realizări nu ar fi fost posibile fără un real spirit de echipă, de solidaritate atât medicală cât și umană, care au transformat corpul medical al Spitalului „Sfântul Ioan” într-o adevărată familie unită pentru a putea veni în întâmpinarea nevoilor pacienților.

Urmărește CSID.ro pe Google News