Dopamina este unul dintre cei mai importanți neurotransmițători pentru funcționarea organismului uman. Studiată intens în ultimii ani, secreția de dopamina din creier este considerată unul dintre combustibilii vieții.
Dopamina este cunoscută drept moleculă a plăcerii și fericirii. Dopamina reglează mișcarea, funcția cognitivă, atenția, emoțiile, învățarea și motivația. De altfel, se spune că oamenii au fost motivați să exploreze, să evolueze și să se adapteze de-a lungul milioanelor de ani și datorită dopaminei.
În momentul în care ne setăm un țel, anticiparea rezultatelor duce la secreția de dopamină care ne face să simțim satisfacție și plăcere. Acestea ne ajută să luptăm pentru scopul respectiv și să-l atingem.
Dopamina este asociată cu o stare de bine, care poate fi obținută prin mai multe metode. De exemplu, pentru o stare de confort, putem consuma alimente bogate în tirozină precum bananele, avocado, ciocolata sau brânza. Tirozina este un precursor al dopaminei secretate în creier.
Sexul duce la eliberarea de dopamină, la fel si complimentele primite, sportul sau jocurile video.
Atenție însă: secreția de dopamină nu trebuie stimulată permanent pentru a simți plăcere. Aceasta pentru că stimularea permanentă duce la scăderea secreției de dopamină, ceea ce înseamnă ca nu vom mai fi capabili să simțim plăcerea la aceeași intensitate. Ba mai mult, putem trece prin stări de tristețe și durere.
Pentru informații de sănătate, vă așteptăm și pe canalele noastre de youtube, insta și tik tok!