S-au spus multe despre femei versus bărbați. Însă există și câteva adevăruri ce nu au fost spuse tranșant sincer și deschis. Colega noastră, Bianca Poptean, psiholog, ne-a spus câteva idei pe care fiecare bărbat ar trebui să le audă.
A vorbi despre sentimentele tale este un act de curaj, nu de slăbiciune! Chiar dacă bărbații au fost învățați că nu trebuie să fie ca fetele, adică să arate semne de slăbiciune, e important să înțelegem că atunci când băieții/bărbații sunt încurajați să nu-și arate sentimentele, ce fac este să se disocieze de ele și să devină distanți și față de ei înșiși, dar și față de cei dragi.
E în regulă să îți arăți emoțiile! Așdar, DA, e în regulă, ca bărbat, să spui ceea ce simți, să-ți exeriorizezi emoțiile. Iar dacă sunt unele negative, să înveți să le conții, adică să le gestionezi. Oricât de puternice și explozive ar fi. Și ar putea fi, pentru că e posibil să le fi ascuns adânc, adânc în tine.
NU ești o povară! Nu, cine ți-a spus asta a făcut-o pentru că el însuși avea traume sau probleme emoționale nerezolvate. Niciun copil/băiat/bărbat nu este o povară. Poate deveni, însă, dacă el crede acest lucru.
E normal să ceri ajutorul atunci când te simți copleșit! Știu că băieților și bărbaților li s-a spus că e important să fie independenți, să se descurce singuri, să dovedească că „sunt bărbați”. Însă, din păcate, astfel s-a perpetuat transgenerațional o traumă care continuă să afecteze sufletele celor care cred că a nu cere ajutorul când ți-e greu face parte din a te căli ca bărbat. Ori tot ce se obține este un bărbat mai îndepărtat de el însuși și de cei din jur. Plus că mulți cred că dacă au nevoie de ajutor (psihologic, de exemplu) sunt slabi sau „defecți”.
Nu ești slab atunci când te “lupți” cu anumite convingeri sau credințe limitative impuse de familie sau societate! Dimpotrivă, ești puternic și încerci să afli ce credință îți aparține și care nu.
Foto: Harut Movsisyan pentru www.pixabay.com