Probabil ai auzit când erai copil că este foarte important să mănânci fructe și legume. Deși multe dintre ele nu erau favoritele tale, poate acum, ca adult, îți schimbi părerea. Fructele și legumele se numără printre cele mai sănătoase alimente din lume, pentru că vin cu un conținut nutrițional bogat în vitamine, minerale, fibre, antioxidanți și alți nutrienți esențiali pentru sănătate și longevitate. Printre aceste beneficii se numără reducerea riscului de boli cronice precum bolile cardiovasculare, diabet și obezitate. În plus, ajută la digestie și sănătatea tractului gastrointestinal, reduc inflamațiile, cresc energia și mențin o greutate optimă.
Dacă ți-ai propus să slăbești, adaugă în dietă fructe și legume și evită alimentele procesate. Un studiu 2020 publicat în Nutrients arată că femeile care au consumat mai multe fructe și legume au experimentat o reducere sănătoasă a kilogramelor în plus, au redus riscul de a fi obeze sau supraponderale și au fost mai capabile să controleze porțiile de mâncare și să mănânce mai încet.
Iată ce fructe și legume ar trebui să consumi dacă vrei să slăbești.
Citricele, în care includem portocalele, grapefruitul, lămâile și lime-ul se numără printre cele mai bune fructe pentru slăbit. În studiul publicat în Nutrients, cercetătorii au descoperit că citricele sunt cele mai eficiente alimente pentru reducerea indicelui masei corporale. Acest lucru se întâmplă pentru că sunt reduse în calorii, sunt bogate în fibre și pot oferi sațietate.
Alte alimente care reduc indicele de masă corporală sunt fructele de pădure, arată studiul publicat în Nutrients. De exemplu, afinele sunt asociate reducerii în greutate și reducerii riscului de obezitate și diabet de tip 2. Sunt reduse în calorii, conțin multe fibre și oferă senzația de sațietate. De asemenea, sunt o sursă excelentă de antioxidanți și alți nutrienți esențiali pentru sănătate.
Cruciferele, precum broccoli, conopida, varza kale și varza de Bruxelles oferă numeroase beneficii pentru sănătate. Printre acestea se numără prevenția cancerului și reducerea greutății, deoarece sunt reduse în calorii, bogate în fibre și dense din punct de vedere nutrițional.
Avocado este un fruct dens în calorii datorită conținutului crescut de grăsimi sănătoase, dar este un aliment excelent pentru procesul de slăbire. Potrivit Adventist Health Study, în urma unui studiu la care au luat parte peste 55,400 de persoane, consumul de alcool reduce riscul de obezitate sau supraponderalitate cu 15% dacă se consumă avocado.
Deși au o reputație proastă pentru că sunt alimente bogate în carbohidrați, favorizează procesul de slăbire. Cartofii sunt bogați în nutrienți, carbohidrați sănătoși și fibre, esențiale pentru un plan de slăbit. Mai mult, rezultatele unui studiu din 2021 publicat în Nutrients arată că în urma consumului de cartofi calitatea dietei crește, la fel și consumul de nutrienți.