Rețelele sociale sunt o parte esențială din viețile oamenilor, fiind folosite pentru a crea conexiuni la locul de muncă sau pentru a păstra interacțiunea cu familia și prietenii tăi. Pare că rețelele sociale au devenit principala cale prin care oamenii comunică unii cu ceilalți și prin intermediul cărora se distrează. Din această cauză șansele de a rămâne ore în șir blocat în fața ecranului și glisând sunt crescute.
Dacă te simți îngrijorat de modul și frecvența cu care utilizezi rețelele sociale, descoperă cele 5 semne care indică faptul că această folosire excesivă a devenit cu adevărat nesănătoasă.
Rețetele sociale prezintă adesea imagini filtrate și editate ale prietenilor sau ale oamenilor cu influență în online. Acea piele perfectă fără riduri pe care o vezi constant prezentă pe conturile rețelelor sociale poate fi mai degrabă o bună aplicație de editare decât realitate.
Oamenii tind să arate doar cele mai importante momente ale vieții lor pe rețelele sociale, țările pe care le-au mai vizitat sau mâncărurile sofisticate pe care le comandă la unul dintre cele mai luxoase restaurante din oraș, iar aceste lucruri pot face ca încrederea ta să scadă treptat.
Nu este nimic rău în a-ți urmări prietenii sau celebritățile preferate pe rețelele sociale, dar nu ar trebui să te mai simți inferior față de ceea ce vezi. Este important să îți aduci aminte tot timpul că ceea ce vezi nu este neapărat real.
Pentru majoritatea persoanelor este perfect normală navigarea pe rețelele sociale înainte de culcare, dar puțini conștientizează că acest lucru poate afecta programul de odihnă.
Dacă constați că există o problemă din cauza rețelelor sociale în ceea ce privește somnul, acesta ar putea fi un prim simptom al folosiri rețelelor sociale într-un mod dăunător. Simptome precum dificultatea de a pune telefonul pe noptieră pentru a adormi sau verificarea telefonului în mijlocul nopții ar putea indica prezența unui stil de utilizare nesănătos al rețelelor sociale.
Specialiștii sugerează să-ți pui telefonul deoparte cu cel puțin 30 de minute înainte de a merge la culcare pentru a-ți asigura un somn de calitate. Dispozitivele electronice emit lumină UV pe care creierul tău o percepe ca pe lumina solară. În acest fel, somnul tău întârzie să apară și vei rămâne treaz pentru o perioadă mult mai lungă de timp.
Unul dintre semnele majore care indică faptul că utilizarea rețelelor sociale a devenit una nesănătoasă este incapacitatea de a te putea abține din a glisa pe ecranul telefonului, indiferent cât de mult încerci să te distragi de la această acțiune.
Majoritatea persoanelor au două sau chiar trei conturi sociale pe care le verifică regulat. Dacă observi mereu că îți verifici conturile sociale, chiar și pentru o secundă, înseamnă că folosești rețelele sociale într-un mod nesănătos.
Poate este vremea să-ți monitorizezi felul în care utilizezi rețelele sociale pentru a observa dacă timpul petrecut pe telefon sau pe laptop este mai mare decât cel petrecut în compania oamenilor. Este mai important ca niciodată să te conectezi cu cei din jurul tău și să vă împărtășiți din experiențele de viață.
S-ar putea să pierzi o componentă crucială a socializării sănătoase dacă nu te întâlnești cu prietenii tăi la fel de des cum o făceai înainte și, în schimb, vizualizezi doar postările lor din online.
Dacă observi că eviți conexiunea umană în favoarea telefonului, ar putea fi timpul să faci un pas înapoi și să-ți evaluezi relația cu rețelele sociale.
Dacă relațiile tale cu prietenii sau familia par să aibă de suferit, acesta este un semnal de alarmă major că te-ai atașat de rețelele sociale mai mult decât de propria ta realitate.
Relațiile ar putea suferi din cauza consecințelor dăunătoare ale rețelelor sociale. Cei dragi se pot plânge că investești mai mult timp pe rețelele sociale decât cu ei.
Rețelele sociale nu vor fi niciodată la fel de autentice sau importante ca propria ta viață.
Surse: bestlifeonline.com, makeuseof.com, itstimetologoff.com