Afecțiunea de sezon care îmbolnăvește tiroida: dă o durere intensă de gât

Dr. Corina Neamțu, medic primar endocrinologie în cadrul SANADOR, a atras atenția în CSID.RO Live asupra unei afecțiuni tiroidiene cu incidență mai mare în sezonul rece.

„În endocrinologie, nu putem vorbim chiar de o incidență sezonieră, așa cum vorbim în infecțiile respiratorii, în cele alergice care au incidență mai crescută în sezonul de primăvară sau în cele gastrointestinale, în timpul căldurilor.

Însă există o patologie endocrină care are o incidență mai crescută în sezonul rece. Și aici vorbim de tiroidita subacută. Tiroidita subacută înseamnă inflamația neinfecțioasă a glandei tiroide. Nu este o patologie atât de frecvent întâlnită precum cele deja cunoscute, tiroidita cronică Hashimoto, boală autoimună, sau ca nodulii în tiroidă, care sunt frecvent întâlniți, putând ajunge la o incidență de 10 la sută în cazul femeilor” ne-a declarat dr. Corina Neamțu, medic primar endocrinologie în cadrul SANADOR.

Deși tiroidita subacută nu este foarte frecventă, se estimează că aceasta afectează 12 persoane la 100 de mii. Tiroidita subacută este considerată principala cauză de durere care poate apărea la nivel tirodian. Această afecțiune este de fapt un răspuns inflamator la nivelul tiroidei după o infecție virală respiratorie.

Așadar, dacă ați avut de exemplu gripă sau oreion, iar simptomele bolii persistă și sunt însoțite de o durere puternică la nivelul gâtului, ar trebui să solicitați și părerea unui medic endocrinolog. În cazul în care nu se intervine la timp, în anumite situații, inflamația tiroidei o poate afecta grav și poate duce la medicație hormonală pentru tot restul vieții.

Depistată la timp, tiroidita subacută se poate trata cu succes prin medicație. Însă există și situații când medicamentele nu funcționează și atunci medicii pot interveni chirurgical la nivelul glandei tiroide. Așadar atenție maximă la orice simptom din sferă tiroidiană: orice durere, disconfort la înghițit, senzație neplăcută la nivelul gâtului trebuie să vă aducă întâi la medicul de familie, apoi la endocrinolog.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Corina Neamţu - Medic primar endocrinolog
Dr. Corina Neamţu este medic primar endocrinolog, doctor în Ştiinţe Medicale, competenţă în ecografie generală, ecografie endocrină, patologie osoasă endocrino-metabolică. Cu peste 24 de ani de experienţă în domeniul endocrinologiei, Dr. Corina Neamţu deţine peste 30 de lucrări publicate ...
citește mai mult