Dacă te confrunți des cu greață dimineața și ai făcut sex neprotejat în ultima vreme, cea mai plauzibilă explicație poate fi sarcina. Dar dacă nu este cazul și te-ai protejat, altele pot fi cauzele pentru care te confrunți cu stări de greață la primele ore ale zilei. Printre acestea, nivelul scăzut al glicemiei sau somnul insuficient ori neodihnitor.
Citește mai departe pentru a afla de ce te chinuie greața dimineața și care sunt soluțiile.
Greaţa este un simptom foarte frecvent care este adesea descris ca o senzaţie de vomă, necesitatea de a vomita. Senzația poate fi de scurtă durată şi să dispară rapid, cum se întâmplă în cazul indigestiei, dar simptomele pot să fie şi de lungă durată sau să revină pe perioade de zile, săptămâni sau luni, aşa cum este greaţa asociată migrenei, cancerului, pancreatitei, anumitor medicamente sau traumatisme.
Simptomele digestive ce pot însoţi greaţa sunt:
Iată 20 de cauze (altele decât sarcina) pentru care ți-e greață dimineața:
Dacă greața este însoțită de aceste manifestări, adresează-te de urgență medicului, deoarece pot semnala o afecțiune gravă:
Respiraţia profundă
S-a demonstrat recent că respiraţia profundă opreşte greaţa la pacienţii care sunt în procesul de recuperare în urma unei operaţii. Aceştia au fost instruiţi să inspire încet prin nări şi apoi să expire încet pe gură de trei ori. După cinci minute s-a înregistrat o medie de ameliorare de cel puţin 50%.
Ceaiul de ghimbir
Dacă suferi de stări de greaţă, bea mai des ceai de ghimbir. Pentru cel mai eficient rezultat, poți lua capsule cu pudră de ghimbir. Ghimbirul poate avea efecte secundare precum arsuri minore la stomac care pot fi atenuate cu capsule de seminţe de fenicul sub formă de praf.
Presopunctura
Punctul de presopunctură cunoscut sub numele de Nei Kuan are un rol important în prevenirea sau ameliorarea stărilor de greață. Studiile au descoperit că acest punct de presiune este de ajutor în greţurile de dimineaţă, răul de mişcare, greaţa indusă de chimioterapie şi greaţă în urma operaţiilor.
Punctul este situat în partea interioară a încheieturii mâinii. Pentru a-l găsi, așază cele trei degete mijlocii cu marginea celui de-al treilea deget pe cutele încheieturii mâinii; acest punct de presopunctură este sub marginea degetului arătător, în mijlocul încheieturii mâinii. Pentru a stopa greaţa, masează punctul cu presiune constantă, la intervale de trei până la cinci minute sau ori de câte ori este nevoie.
Seminţele şi uleiul de fenicul
Utilizarea primară a feniculului este pentru a linişti sistemul digestiv, fiind astfel de foarte mare ajutor în ameliorarea stărilor de greață. De asemenea, s-a descoperit că uleiul din seminţe de fenicul scade intensitatea colicilor la sugari.
Se poate face ceai sau se pot mânca seminţele de fenicul. Pentru o senzație acută de greaţă este mai bine să se utilizeze fenicul măcinat în combinație cu pudră de ghimbir, pentru că funcţionează bine împreună.
Nu depăşi recomandarea de dozaj pentru ghimbir şi fenicul. Pentru a fi sigur de dozele potrivite, cere sfatul medicului.
Evită alimentele grase, produsele lactate, bomboanele, prăjiturile sau torturile, alimentele condimentate, alcoolul, ţigările şi cafeina. De asemenea, evită aspirina sau alte medicamente care ar putea deranja stomacul.
Dacă îţi vine să vomiţi, vomită. Nu are rost să te împotriveşti. Dacă ai vomitat, este mai bine să consumi cât mai multe lichide posibil fără să îţi iriţi stomacul. Soarbe încet lichide precum apă plată sau minerală, suc proaspăt de fructe sau legume.
Când greaţa începe să dispară este mai bine să nu se mănânce o masă mare. Revino încet la mese complete. Consumă cantităţi mici de alimente cu un conţinut ridicat de fibre. Aplică sfaturile enumerate până când te recuperezi complet.
Dacă stările de greață dimineața nu se ameliorează sau persistă și sunt însoțite de simptomele menționate anterior, adresează-te unui medic pentru investigații suplimentare.