Primul pas spre autovindecare, explicat de psihoterapeut

Invitată în podcastul „Altceva” cu Adrian Artene, Andreea Săvulescu, psihoterapeut, a vorbit despre primul pas spre autovindecare.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Invitată în podcastul „Altceva” cu Adrian Artene, Andreea Săvulescu, psihoterapeut, a vorbit despre primul pas spre autovindecare.

Psihoterapeutul susține că primul pas spre autovindecare este conștientizarea problemelor noastre, pentru că fără asta nu am avea ce să vindecăm.

„Este important să fim deschiși către noi înșine, în primul rând, și să ne conectăm cu ființa noastră, cu cine suntem noi cu adevărat și să fim tot mai conștienți de noi, de corpul nostru, de trăirile noastre, de gândurile noastre, de comportamentele noastre”, a spus specialistul.

Gazda podcastului menționează că de multe ori când așezăm oglinda în fața noastră refuzăm să vedem acea oglindă și refuzăm să ne acceptăm vulnerabilitățile, slăbiciunile, dar mai ales refuzăm să vedem cu adevărat cine suntem.

„Da, pentru că am fost învățați să purtăm măști ca să fim acceptați și să ne integrăm printre oameni. Noi avem nevoie de oameni și de conexiunea aceasta dintre noi și atunci dezvoltăm tot felul de trăsături de personalitate ca să ne adaptăm, ca să nu fim respinși”, adaugă Andreea Săvulescu.

Fuga de respingere este descrisă de psihoterapeut ca fiind o „frică ancestrală”. Specialistul a menționat faptul că „acest proces nu este neapărat traumatizant. Poae fi retraumatizant dacă nu avem un ghid care să ne poarte prin procesul acesta, însă este un lucru care ne provoacă disconfort, pentru că presupune sinceritate față de noi înșine. Să ne luăm un timp, să ne privim în oglindă și să vedem ce nu este cum ne-am dori și să încercăm să schimbăm”.

Psihoterapia te demască, iar ceea ce trebuie să faci este să stabilești cauza suferinței tale și să-ți accepți durerea, pentru că durerea este necesară.

Urmărește interviul integral pe canalul de Youtube.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Andreea Săvulescu - Psihoterapeut
Andreea Săvulescu este psiholog clinician cu drept de liberă practică, psihoterapeut de formare cognitiv comportamentală, coach pentru femei şi autor al cărţilor „Trăieşte autentic! Descoperă secretul fericirii” şi „Ziua în care m-am iubit cu adevărat”. "Îmi place să scriu. ...
citește mai mult
6 alimente bune pentru calitatea spermei
6 alimente bune pentru calitatea spermei