Investigația medicală pe care oricine ar trebui să o facă după vârsta de 50 de ani

  • Publicat:
  • Actualizat:
Investigația medicală pe care oricine ar trebui să o facă după vârsta de 50 de ani
Colonoscopia se poate face sub anestezie și nu durează, de regulă, mai mult de 60 de minute.

Dieta dezechilibrată, înaintarea în vârstă, anumite afecțiuni (polipi rectali, diabet zaharat sau obezitate) și prezența unui cancer colorectal în istoricul familial sunt motive întemeiate pentru un consult de gastroenterologie, chiar și în absența unor simptome. Screeningul pentru cancerul de colon, prin colonoscopie, este recomandat după vârsta de 50 de ani, la persoanele cu risc mediu, sau chiar mai repede, dacă există în familie cineva cu această afecțiune.

De asemenea, colonoscopia este foarte utilă în diagnosticarea cancerului de colon atunci când simptomele sunt sugestive pentru această afecțiune (tulburări de tranzit intestinal, dureri abdominale, prezența sângelui în scaun) sau pentru monitorizarea unui pacient care a fost tratat de această boală, în scopul depistării rapide a eventualelor recidive.

Indiferent dacă diagnosticul de cancer a fost pus în urma unui screening, la un pacient asimptomatic sau la unul care prezenta deja simptome, este foarte important ca tumora malignă să fie descoperită în stadii incipiente, atunci când există cele mai mari șanse de vindecare.

Colonoscopia se face prin intermediul unui tub subțire, flexibil, care are în vârf o cameră video, cu ajutorul căreia specialistul verifică mucoasa intestinală și poate preleva biopsii, pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine. Investigația este sigură, se poate face sub anestezie și nu durează, de regulă, mai mult de 60 de minute.

Pentru cazurile de cancer colorectal depistate în stadiu incipient, colonoscopia poate fi utilizată și în scop terapeutic. Astfel, tratamentul cancerului de colon se poate face și prin metode minim invazive, de exemplu prin polipectomie, procedură efectuată în cadrul colonoscopiei. Această tehnică presupune rezecția endoscopică a mucoasei, adică rezecția polipului, dar și a zonei în care acesta aderă la mucoasa colonică. În cazurile mai complicate, medicul poate recomanda o intervenție chirurgicală mai amplă, pentru îndepărtarea formațiunilor care nu pot fi rezecate prin colonoscopie.

La Spitalul Clinic SANADOR, o echipă de elită, cu vastă experiență clinică și multiple stagii de formare internaționale, efectuează o gamă largă de intervenții endoscopice, pentru diagnostic și tratament: endoscopie digestivă superioară, ecoendoscopie (ecografie endoscopică) și colonoscopie. Toate aceste investigații medicale se desfășoară într-un laborator specializat, dotat cu aparatură de ultimă generație. Pacientul se va afla sub sedare profundă pe tot parcursul intervenției, fiind supravegheat în permanență de un medic anestezist, într-un cadru sigur, conceput special pentru a-i asigura confort și siguranță.

De asemenea, la Spitalul Clinic SANADOR, pacienții beneficiază de proceduri de endoscopie intervențională, pentru tratament minim invaziv, dar și de consultații de gastroenterologie și de analize complete, pentru diagnosticarea afecțiunilor digestive. La toate acestea se adaugă serviciile de consiliere nutrițională, asigurate de medici nutriționiști cu experiență, pentru pacienții care vor să adopte un stil de viață sănătos și să urmeze o dietă personalizată.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult