Tratament naturist pentru fibromialgie, boala în care simți că te doare tot corpul

  • Publicat:
Tratament naturist pentru fibromialgie, boala în care simți că te doare tot corpul
Foto: Shutterstock

Fibromialgia este o tulburare complexă care provoacă durere cronică răspândită în tot corpul, însoțită adesea de alte simptome, cum ar fi oboseala, tulburările de memorie, insomnia, anxietatea sau depresia.

Din păcate, nu există un tratament care să vindece fibromialgia, dar sunt disponibile medicamente care pot ameliora simptomele. De asemenea, există anumite remedii naturale, terapii complementare și schimbări în stilul de viață și în regimul alimentar care ajută la prevenirea acutizării bolii.

Factorii de risc în fibromialgie

Nu se cunosc cu certitudine cauzele acestei boli care afectează cu precădere femeile de vârstă mijlocie (20-55 de ani), însă există anumiți factori care ar putea crește riscul, precum:

  • antecedentele de artrită reumatoidă, lupus eritematos sistemic sau altă boală autoimună
  • diverse infecții
  • carențe de vitamine sau minerale
  • istoricul familial
  • stresul psihosocial
  • prezența unor tulburări psihice concomitente
  • traumatismele fizice

Ce simptome dă fibromialgia

Deși simptomele de fibromialgie variază ca intensitate și severitate, alterarea funcției fizice, cât și impactul emoțional al bolii scad calitatea vieții la aproape toți pacienții.

Aproape 50% din pacienții cu fibromialgie întâmpină dificultăți în a-și efectua activitățile zilnice – necesită un timp mai lung pentru a se mobiliza dimineața, le este dificil să efectueze activități care presupun ridicarea de greutăți sau mișcări susținute, repetitive, să meargă pe jos distanțe mai mari. Unii pacienți ajung să scape din mână obiecte ușoare și să se teamă de mișcare. Aproape o treime sunt nevoiți să renunțe sau să schimbe locul de muncă.

Alte manifestări clinice asociate fibromialgiei sunt variate și vizează multiple organe și sisteme din corp:

  • sistemul digestiv: greață, aciditate gastrică accentuată, tulburări de tranzit intestinal (diaree, constipație, durere cronică abdominală, balonare, vărsături)
  • sistemul genito-urinar: dureri pelvine cronice, cistită, urinări frecvente, dureroase, în absența altor cauze, durere în perioada menstruațiilor
  • sistemul cardio-respirator și vascular periferic: dureri toracice non-cardiace, puls rapid, tulburări ale respirației în timpul somnului, sindrom Raynaud
  • ochiul – tulburări de vedere, uscăciune oculară
  • neuropsihic – migrenă, dureri de cap cronice, tulburări ale somnului, dificultăți de concentrare și tulburări de memorie, depresie, anxietate, sindromul picioarelor neliniștite
  • tegumentul – piele uscată, mâncărime, erupții cutanate trecătoare

Medicamente pentru fibromialgie

Tratamentul medicamentos al fibromialgiei se stabilește doar împreună cu medicul curant, pe baza simptomelor pe care le are pacientul și a istoricului său medical, dar și a balanței risc-beneficiu.

Dintre medicamentele utilizate de regulă pentru ameliorarea simptomelor de fibromialgie (nu doar cele care vizează durerea, ci și manifestările asociate) amintim:

  • aspirină
  • paracetamol
  • ibuprofen
  • naproxen
  • pregabalină
  • duloxetină
  • milnacipran
  • inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (fluoxetină, paroxetină, sertralină)

Suplimente pentru fibromialgie

Carența de vitamine sau minerale ar putea cauza sau agrava simptomele fibromialgiei. Potrivit Centrului Național pentru Sănătate Complementară și Integrativă (NCCIH), pe lista suplimentelor care ar putea avea efecte benefice în ameliorarea simptomelor – deși nu există deocamdată dovezi certe în acest sens – se numără:

De asemenea, uleiul CBD aplicat pe zonele dureroase ar putea funcționa în cazul unora dintre pacienții cu fibromialgie.

Atenție! Astfel de suplimente nu trebuie luate fără a cere mai întâi opinia medicului curant, deoarece unele pot interacționa cu medicamentele pe care le luați sau pot avea reacții adverse.

Dieta pacienților cu fibromialgie

În cazul anumitor pacienți, dieta antiinflamatorie sau cea cu indice glicemic scăzut (un studiu din 2020 a constatat că femeile cu fibromialgie au un risc de 4 ori mai mare de sindrom metabolic, care poate înrăutăți simptomele fibromialgiei) poate avea efecte benefice.

Alimente indicate în fibromialgie:

  • zmeură
  • căpșuni
  • afine
  • roșii
  • pește gras
  • ulei de măsline
  • fasole
  • nuci
  • ceapă
  • legume cu frunze verzi
  • cereale integrale
  • lactate cu conținut redus de grăsimi

Alimente de evitat în fibromialgie:

Pentru a urmări impactul alimentației asupra simptomelor de fibromialgie, este util să țineți un jurnal alimentar în care să notați ce mâncați și când apar problemele, astfel încât să identificați și să eliminați produsul respectiv din dietă.

Dacă aveți nevoie de ajutor în ceea ce privește alimentația, nu ezitați să cereți ajutorul unui medic nutriționist dietetician, care vă poate întocmi un plan alimentar personalizat.

Exerciții pentru fibromialgie

Scăderea în greutate printr-o alimentație corectă și mișcare zilnică poate fi de ajutor în gestionarea simptomelor de fibromialgie. Împreună cu kinetoterapeutul pot fi concepute diverse exerciții fizice care pot fi realizate și acasă.

Pot fi considerate ca tratament adjuvant în controlul durerii și al nivelului de stres: exercițiile aerobice (alergare, înot,  ciclism), mers pe jos, tai chi, yoga.

Tehnici de gestionare a stresului 

Terapia cognitiv-comportamentală poate fi utilă pacienților cu fibromialgie. Prin adoptarea unor metode de a face față mai ușor simptomelor, dar și relației tensionate cu membrii familiei sau cu angajatorii care nu pot înțelege cu ce stări se confruntă pacientul cu fibromialgie, există șanse de a depăși obstacole psihologice care pot acutiza afecțiunea.

Stresul emoțional este un posibil factor declanșator al crizelor de fibromialgie. Prin urmare, tehnicile de gestionare a stresului pot face ca simptomele să fie mai puțin severe.

Astfel de tehnici de relaxare includ:

Terapii alternative pentru fibromialgie

Anumite terapii complementare ar putea ameliora simptomele fibromialgiei, deși sunt încă necesare studii pentru confirmarea beneficiilor acestora.

Printre terapiile alternative care ar putea funcționa – dar se recomandă sfatul medicului înainte de a apela la acestea – se numără:

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult