Protezarea șoldului prin procedură minim invazivă, explicată în detaliu de medicul ortoped

În ortopedie, protezarea șoldului a cunoscut o evoluție extraordinară în ultimele decenii, pornind de la tehnica chirurgicală și până la tipul protezelor care pot fi implantate. Mulțumită acestor motive, calitatea vieții pacienților a cunoscut o îmbunătățire constantă, ajungând la timpi de recuperare extrem de reduși și o compatibilitate foarte bună între proteze și organism. În ultimul deceniu, intervenția minim invazivă a devenit o practică uzuală printre medicii experimentați, în special datorită avantajelor certe pe care le oferă atât pacienților, cât și specialiștilor. Medicul ortoped Vlad Predescu, specializat în protezarea șoldului și a genunchiului, ne spune mai multe despre avantajele clare are intervențiilor minim invazive în tehnica de protezare a șoldului.

Avantajele abordului antero-lateral

Spre deosebire de intervenția clasică, acolo unde se realizează o incizie de dimensiuni destul de mari, care pot ajunge, în unele cazuri, și la 25 de cm, și este necesară secționarea mușchilor pentru a se ajunge la os, în cazul operației minim invazive abordul executat de chirurg este antero-lateral, astfel încât se protejează și se salvează musculatura din jurul șoldului. Mai exact, se intră printr-un spațiu natural dintre doi mușchi, fiind, practic, un plan intermuscular extrem de sigur, care există, anatomic, în respectiva zonă.

“Această cale nu este cea anterioară directă, ci antero-laterală și sunt multe motive pentru care, personal, dintre cele două, am ales-o pe cea din urmă. Trebuie reținut faptul că abordul anterior direct, care este, de asemenea, o cale acceptată în lumea medicală, are dezavantajul de a fi mai anevoios, necesitând anumite echipamente auxiliare complexe, cum ar fi masa de tracțiune. Nu poate fi neglijat faptul că, în cazul în care, intraoperator, apare o fractură, acordul anterior direct nu poate fi extins astfel încât să poată fi rezolvată această complicație ceea ce înseamnă, practic, că trebuie să fie efectuată, în timpul aceleiași operații, o altă incizie.” completează doctorul Predescu.

Recomandări

5 motive pentru care te doare în piept și care nu au nimic de-a face cu…

Funcționează cu adevărat? Ce se întâmplă dacă pui usturoi în nas pentru congestie

O metodă perfecționată în ultimul deceniu

Intervenția antero-laterală este consacrată și cunoscută în țările germanice și a fost popularizată, în urmă cu zece ani, fiind îmbunătățită de către doctorul Heinz Röttinger, de altfel procedura purtând numele acestuia. El a modificat anumite detalii de poziționare a membrului inferior în momentul protezării, alături de câteva instrumente generale, astfel încât chirurgul are capacitatea să îndepărteze mușchii prin tracționare, fără a necesita secționarea acestora de pe os.

“O mare problemă a abordurilor minim invazive, în general, este lipsa de vizibilitate completă asupra cavității acetabulare. Acest detaliu este deosebit de important pentru că de modul în care este implantată cupa protetică în cavitatea acetabulară depinde viitorul și durabilitatea protezei de șold “.

Beneficiile clare ale noii tehnici pentru protezarea șoldului

De ce este atât de importantă poziționarea corectă a cupei acetabulare? Cupa acetabulară este componentă importantă a protezei care se fixează în șold și are o formă hemisferică. Stabilitatea protezei este dependentă de poziția acesteia și, implicit, influențează rata de luxație, o problemă care apare, în anumite cazuri, în timpul intervenției chirurgicale. Apoi, poziția corectă determină rata de uzură și, implicit, longevitatea implantului.

Mai exact, vizibilitatea completă a acetabulului, de 360 grade, care este posibilă în cazul acestui tip de acest abord, este remarcabilă și face ca această tehnică să fie deosebit de versatilă. Practic, chirurgul reușește să vadă circular, fără să desprindă musculatura de pe os. În felul acesta este protejat mușchiul fesier mijlociu, cel care este considerat motorul șoldului și a cărui detașare și, implicit, lezare duce la o recuperare greoaie după operație. Acest lucru se întâmplă în abordurile clasice și, cu predilecție, în cel lateral, care este principala cale și cea mai veche metodă de protezare a șoldului.

“Noi ne dorim să ridicăm pacientul din pat în picioare imediat după intervenția chirurgicală, chiar în seara zilei operatorii, după ce efectul narcoticelor și al sedativelor a trecut. Astfel, mulți dintre pacienții noștri, în special cei mai viguroși, pot efectua câțiva pași în jurul patului, chiar în seara operației. Mersul se va face cu două cârje sau cu ajutorul unui cadru, dar unii dintre ei pot păși chiar și fără acestea, acest lucru fiind dependent mai mult de gradul de atrofie musculară și de suferința dinaintea intervenției chirurgicale.”, susține doctorul Predescu.

Timpul intervenției scade vertiginos

O întrebare frecventă este cât durează intervenția chirurgicală și, în acest caz, este evident că există nenumărate variabile care trebuie luate în calcul.

“Încep prin a spune că rapiditatea intervenției chirurgicale este important să fie mare, dar nu cu prețul sacrificării calității și a preciziei actului chirurgical. Dar este bine să presupunem de la început că nu există un sacrificiu în acest sens și actul chirurgical este precis pentru că altfel viteza nu are nici o valoare și poate dăuna.

Acum, dacă presupunem că actul chirurgical este precis și nu facem compromisuri în acest sens, viteza devine importantă în protezare din două mari motive: primul este legat de sângerare și al doilea de infecție.”, declară specialistul.

Datorită faptului că mușchii nu sunt secționați, ci doar tracționați, pierderile de sânge sunt minime și hematoamele normale postoperatorii sunt reduse. Prin urmare, majoritatea celor operați nu are nevoie de o transfuzie de sânge, un avantaj pe care foarte mulți pacienți îl apreciază.

Este redus riscul de contaminare

În chirurgie este cunoscut faptul că, dacă durata de intervenție crește, se amplifică și riscul infecțios. În cazul de față, un chirurg experimentat permite efectuarea procedurii chirurgicale descrise mai sus în mai puțin de o oră, uneori în 30-40 minute, ceea ce face ca plaga să fie deschisă o perioadă redusă de timp și, astfel, să scadă riscul de contaminare. Nu este de neglijat nici faptul că, mulțumită unei durate scurte a intervenției, și durata anesteziei, de multe ori una generală, poate fi mai mică, ceea ce se traduce printr-o expunere de scurtă durată la narcotice și, astfel, pacientul se recuperează mai rapid psiho-motor.

Recuperare postoperatorie mai rapidă

Una dintre cele mai frecvente întrebări înainte de această intervenție minim invazivă este cea legată de evoluția postoperatorie. Este normal ca, după operație, reinserția socială dar și profesionala să fie imediate, în măsura în care este posibil. Aproximativ 70% dintre pacienți pot merge din prima zi în cârje sau chiar fără, dar totuși trebuie păstrate anumite precauții pentru că unii pacienți își pot face rău, din prea mult exces de zel. Pentru că abordul nu distruge țesutul muscular și implantul este corect poziționat datorită vizibilității foarte bune, medicul ortoped încurajează pacientul să facă cât mai multă mișcare și cu restricții cât mai puține.

Desigur, acest lucru nu este întodeauna posibil și există și o anumită teamă fiziologică a pacientului de a nu forța șoldul protezat. Este evident faptul că procesul de recuperare este continuu și, de multe ori, datorită cocktailului analgezic folosit, pacientul simte anumite dureri a doua sau a treia zi de la operație. Pentru confort și siguranță, specialiștii recomandă două – trei săptămâni de mers cu cârje sau cadru, dar aceste lucruri se adaptează de la un pacient la altul.

Nu de puține ori ajung la spital pacienți cu o suferință extrem de îndelungată, care au un mers deficitar, șchiopătat și prezintă un șold cu o anatomie puternic modificată care, din păcate, deja necesită mersul cu cârje. În cazul acestora, este dificil a promite faptul că a doua zi după operație vor merge fără cârje și, evident, vor avea nevoie de o recuperare ceva mai îndelungată. Pe de altă parte, cei care vin la începutul suferinței, mergând fără cârje și la care atrofia musculară nu este marcantă, imediat după intervenția chirurgicală vor fi capabili să se deplaseze fără ajutor.