Depresia post-adopție animal de companie chiar există!

În engleză denumită și Puppy Blues, depresia după ce adopți un animal de companie, mai precis un cățel, chiar se poate instala: experimentarea pentru prima oară a unui eveniment precum aducerea unui cățel în casă poate fi copleșitoare din punctul de vedere emoțional.

Tot felul de sentimente se pot activa când aducem acasă, pentru prima oară, un cățeluș; sentimente care ne pot transfera imediat într-o stare Puppy Blues.

Oricât de bizar poate suna, realitatea este că odată cu apariția unui nou membru în familie, indiferent că este o ființă umană sau un patruped, viața ta se schimbă, iar ca orice schimbare, și adopția unui câine te scoate din zona de confort.

Recomandări

Cum să folosești pliculețele de ceai ca să-ți cureți toată casa

Ce să pui în mașina de spălat să scapi de părul de animale de pe haine

Mai mult, devii responsabil pentru o altă viață și, cel mai probabil la fel ca în cazul în care ai adopta un copil, îți imaginezi că lucrurile vor fi cu totul și cu totul altfel.

Când realitatea nu e așa cum te așteptai

Oamenii au tendința general valabilă, în ceea ce privește creierul și sufletul lor, de a idealiza momente precum apariția unui nou membru al familie.

Pozele de pe Instagram, cu famii fericite în timp ce se joacă cu câte un cățeluș simpatic? Mai e mult până acolo…

Așa ajungi să pui în spatele celui nou-venit, fără să vrei în mod intenționat, o sumedenie de așteptări irealiste: cum o să te joci tot timpul tău liber cu un pui de cățel adorabil, cum o să stea în mare parte din timp cuminte pe pernuța lui pufoasă pe care ai cumpărat-o să fie și în trend, cum va sta mereu după tine și va răspunde imediat comenzilor tale.

Normal că nu o să roadă nimic, nu o să muște, nu o să latre non-stop fără motiv, iar tu o să fii mereu în starea necesară ca să îl scoți la plimbare.

Uitând că, de fapt, este și el tot o ființă cu propriile nevoi și cu multe de învățat. Peste care se așterne și neputința faptului că, totuși, faceți parte din două rase diferite, iar factorul comunicării este cu atât mai provocator atunci când nici tu, nici el nu vorbiți aceeași limbă.

Din propria experiență, îți pot spune cu mâna pe inimă că realitatea este ceva mai dură, și aș vrea să precizez că o spun cu zâmbetul pe buze, acum după ce am trecut toate testele posibile. Mai mult, una dintre prietenele mele mi-a mărturisit recent cum simte că azi e o mamă mai bună pentru că înainte de a avea copii, a adoptat un cățel.

Toate dificultățile întâmpinate – în cazul nostru (al meu și al partenerului), Odri, un cățel alb și blând, a avut mari probleme de socializare din cauza traumelor din primele luni de când s-a născut –, nu ne-au împiedicat să adoptăm, la trei ani după prima adopție, un al doilea cățel cu care a fost… și mai rău.

Cam cum fac mulți părinți care jură că nu mai vor copii, apoi uită cât de greu a fost și familia se tot extinde.

Știam doar că imaginea mea idilică nu se potrivea cu ce trăiam, vedeam neputincioasă cum certurile dintre mine și partenerul meu creșteau și cum amândoi eram din ce în ce mai obosiți.

Revenind la sentimentele care te pot încerca, aș vrea să îți mai mărturisesc că, atunci când am citit despre depresia post-adopție cățel, am realizat că o mare parte dintre simptomele le-am avut și eu, deși nici nu îmi trecea prin minte în momentul respectiv că ar putea fi vorba despre ceea ce numim generic depresie.

Ce poate declanșa starea de depresie

Odri nu s-a apropiat cu adevărat de noi timp de câteva luni bune și ori de câte ori încercam noi să ne apropiem de ea, fugea sau se asundea într-un colț din casă sau din curte. Orice ploaie, tunet, vânt mai puternic o înspăimânta, nu puteam să o lăsăm singură acasă, cei din jur ne întrebau de ce am ales tocmai un astfel de cățel sau de ce nu o ducem înapoi la adăpostul de câini.

A avut și momente când se lipea de televizorul închis unde își și putea vedea reflecția și rămânea acolo cât era ziua de lungă.

Apoi, când și-a revenit cât de cât, a urmat faza în care a ros tot ce a putut să roadă de la cabluri, cărți, la florile de prin curte, cu bonus un dezastru ca după o tornadă în grădina cu legume.

Toate aceste activități pe care simți că nu le poți controla, oricâte video-uri cu Cesar Millan urmărești, instaurează în suflet sentimente precum:

• tristețe, teamă (poate nu era momentul potrivit, poate nu erai pregătit, poate nu ești în stare să crești un cățel ș.a.m.d)
• neajutorare (nimic din ce îți spune un instructor nu funcționează când rămâi doar tu și cățelul)
• anxietate (programul se schimbă, nu mai poți pleca oricum și oricând de acasă, orice animal de companie are orele lui pentru a mânca, plus că trebuie să te asiguri că are tot timpul apă la dispoziție).

Un fel de capcană în care te-ai prins singur. Ceea ce poate fi, pe scurt, și definiția oricărei forme de depresie pe care am putea-o experimenta.

Toate vor trece!

Dacă nu ai adoptat încă un cățel, probabil că ce ți-am scris până acum te va convinge să nici o mai faci, dar intenția mea nu este deloc asta. Din contră. Oricât de rău poate suna, toate aceste sentimente vor trece ca o adiere de vânt după furtună, exact când te aștepți mai puțin.

Puiul de cățel va crește (primii doi ani din viața oricăui animal sunt cei mai grei, sau primii ani când se acomodează într-un loc nou), tot ce experimentezi este temporar și de cele mai multe ori reparabil (de exemplu, eu am plantat 10 trandafiri din nou, am salvat alte câteva plante din ghiveci care acum sunt cât mine de mari, am cumpărat alți papuci de casă și tot așa mai departe…).

Dacă ești dinainte pregătit pentru un scenariu mai puțin idilic (așa cum eu nu am fost), și dacă conștientizezi că, de fapt, este vorba despre a organiza un program comun care să satisfacă atât nevoile atât tale, cât și ale lui – cum ar fi puțin timp de plimbare, ore aproximativ fixe pentru mâncare, puțină atenție și joacă, dar și de somn –, efortul nu ți se va mai părea atât de mare.

Apoi, cu trecerea timpului, vă veți armoniza, veți învăța câteva lecții importante unul de la altul și poate chiar vei dobândi aptitudinea de a nu mai pune o presiune așa mare pe tine în raport cu modul cum ar trebui să arate viața ta.

Dacă simți că nu ești făcut pentru un astfel de parteneriat, o să treci de la extaz la agonie și invers chiar fără să îți dai seama, și ai putea fi unul dintre cei mulți care suferă de această formă a depresiei, de tip Puppy Blues.

Puppy Blues poate apărea atunci când, din cauza oboselii mai ales, nu mai vezi acea mică victorie și acel pas înainte când puiul de cățel începe să îți arate că vrea afară și nu face în casă oricât ai întârzia tu cu înțelegerea.

De aceea este foarte important să fii focusat tot timpul pe programul stabilit și să îți asumi un angajament 100%.

Câteva tips&tricks

• În primul rând, pregătește-te pe tine însuți/însăți înainte să îl aduci acasă: documentarea este sfântă. Informația îți va oferi stabilitate și predictibilitate.
• În momentul în care noul tău companion va ajunge acasă, vei avea deja un cadru, chiar dacă doar teoretic, în interiorul căruia vei stabili noi reguli. Atunci când este metis, este important să descoperi istoricul vieții lui, ce traume l-au marcat, în ce condiții a fost salvat de pe stradă, sau doar să fii cu adevărat atent la el în primele zile, ca să înțelegi cam ce îl caracterizează.
• Dacă este un câine de rasă, în funcție de rasa din care face parte, vei știi în mare cam către ce obiceiuri este predispus, la ce trebuie să fii precaut în diferite etape ale vieții, dacă are tendințe agresive sau abilități de înotător, de exemplu.
• Un mare secret al celor care au câinii este acela că știu foarte bine ce abilități are patrupedul și în jurul acelora îl pot ajuta să își consume energia așa încât să nu și-o mai risipească singur rozând canapele sau garduri.
• De exemplu, dacă îți dai seama că animalul tău de companie este un alergător bun, du-l la plimbări lungi care să îl istovească, dacă are aptituni de înotător, găsește câteva lacuri în jurul casei tale unde poți merge și cu el, și oferă-i această bucurie.
• Fiecare mic efort pe care îl vei depune, zilnic și constant, va avea emanații practice în viitor, când orice urmă de supărare sau tristețe și orice formă de regret vor dispărea, și chiar vei trăi momentele la care visai înainte să îl adopți.

Dacă totuși nu poți preveni depresia post-adopție, și simți că sentimentele de care spuneam mai devreme nu dispar o perioadă mai lungă de timp, cere sfatul unui specialist și socializează cât mai mult cu alte persoane care au trecut prin ce treci și tu.

Citește și: 16 sfaturi esențiale pentru noii proprietari de animale de companie

Sursă: www.huffpost.com