Știai că mai întâi simțim și apoi gândim?

Mai întâi simțim, spun specialiștii, și abia după aceea începem să gândim. În cartea „Mitul normalității”, Gabor Mate vorbește despre faptul că învățăm cine suntem prin ceea ce simțim și prin emoții, susținând că interacțiunea emoțională este adevăratul arhitect al minții noastre.

„Ne naștem fără să știm cine suntem, fără să știm să gândim. Știm doar să simțim. Prin intermediul sentimentelor noastre, modul în care suntem crescuți creează traiectoria vieții noastre viitoare”, îi spunea Dr. Natasha Kazanov, neuropsiholog într-o discuție lui Gabor Mate. Autorul pune acest citat ca motto al unui capitol intitulat O fundație solidă sau fragilă: nevoile ireductibile ale copiilor, un capitol în care Mate vorbește despre chestiunea nevoilor de dezvoltare a copiilor. Ori, în viziunea sa, această chestiune nu este nici abstractă, nici sentimentală, ci are o importanță practică urgentă.

„Deși ne referim adesea la copilărie ca la „anii de formare”, normele noastre sociale vorbesc în mod dezamăgitor despre cât de formativi sunt cu adevărat acești ani, despre cât de mult chiar „se formează”. Mizele individuale și colective sunt mult mai mari decât ne imaginăm”. Gabor Mate spune ferm și fără echivoc că anii copilăriei timpurii sunt fundația echilibrului nostru emoțional din viața adultă și că, din păcate, societatea încă nu realizează pe deplin importanța acestor ani. Din păcate, cultura noastră subordonează prea mult și prea des cunoașterea simțită intelectului. Se pune prea mult preț pe ce gândim și mult prea puțin pe ceea ce simțim. Ori, asta începe clar din copilărie. Începe de la viziunea pe care o au părinții. „Acest sistem inversat de ierarhizare răscolește modul în care ne creștem copiii – care, la rândul său, servește la consolidarea erorii în întreaga cultură”, spune Mate.

Recomandări

Cristina Andreea Stan, coach: ”A simţi compasiune nu înseamnă că nu trebuie să pui limite!”

Cum să scapi de dependența gândirii negative? Explică Gina Veveriță, coach

Cercetările au demonstrat fără echivoc că experiența timpurie modelează comportamentele, tiparele emoționale, credințele inconștiente, stilurile de învățare, dinamica relațională și capacitatea de a gestiona stresul și de a ne regla. Noile studii sunt rezumate într-un articol publicat în revista Pediatrics, revista oficială a Academiei Americane de Pediatrie. Autorii (Jack Schonkoff et al) sunt afiliați unuia dintre cele mai importante institute din lume (dacă nu, chiar cel mai important) în studiul copilăriei: Centrul pentru Dezvoltarea Copilului de la Universitatea Harvard.

„Arhitectura creierului este construită printr-un proces continuu care începe înainte de naștere, continuă până la vârsta adultă și stabilește fie o fundație solidă, fie una fragilă pentru toate aspectele legate de sănătate, învățare și comportament care vor urma.

Interacțiunea dintre gene și experiențe modelează la propriu circuitele în dezvoltare și este influențată în mod critic de receptivitatea reciprocă a relațiilor dintre adult și copi, în special în primii ani copilăriei”.

Aceste studii spun că dezvoltarea timpurie creează premisele – solide sau șubrede – pentru toate aspectele legate de învățare, comportament și sănătate (sau lipsa lor) care vor apărea mai târziu.

„Cuvintele cercetătorilor, dacă ar fi luate în serios, ne-ar atrage atenția asupra multor aspecte din cultura noastră actuală care necesită o reabilitare imediată”, spune Mate în cartea sa.

Dacă emoția este baza cunoașterii, spune Gabor Mate, atunci relațiile sunt plăcile tectonice care modelează această bază. Dintre acestea, spune autorul, interacțiunile emoționale timpurii ale unui copil cu îngrijitorul exercită influența principală asupra modului în care este programat creierul – din nou, inconștientul este primul, urmat mai târziu de lucruri precum intelectul.