Masa de seară a devenit pentru multe persoane cea mai bogată masă din zi. Dacă peste zi, se sare peste mese din cauza ritmului de viață aglomerat, pe seară unele persoane recuperează. Plus, că la cină este cel mai probabil unicul moment în care membri familiei se reunesc acasă. Așadar, cina devine un festin. Unele persoane consumă alimente pline de carbohidrați, prăjeli, zahăr la cină.
Însă nu sunt cea mai inspirată alegere deoarece, organismul noapte intră în stare de repaos. Dacă cina este bogată și extracalorică, o parte din resursele organismului se vor concentra pe digestie. De aici și ”somnul greu” după cine încărcate. Specialiștii în nutriție recomandă cinele bazate pe proteine vegetale. Sunt mai ușor de digerat și unul dintre beneficii este că vă veți odihni mai bine.
Există o varietate mare de legume bogate în proteine vegetale, de exemplu: fasole uscată, linte, năut, mazăre, tofu. Acestea pot fi gătite sub formă de tocănițe, supe, salate calde, salate reci. Pentru varietatea puteți prepara chiar și rețete inpirate din bucătăria asiatică precum: curry-uri. Tofu – are un gust neutru și de exemplu, puteți face un execelent curry de vinete cu tofu. Cei care iubesc pastele, la cină pot alege paste făcute integral din linte, mazăre sau năut în locul celor clasice.
Pe lista de cumpărături pentru cină pe lângă surse de proteine vegetale precum: linte, fasole, mazăre, năut, tofu puteți adăuga legume precum ardei gras, roșii, salată verde, spanac, andive, broccoli, conopidă, ciuperci, etc. La acestea se pot adăuga pătrunjel, țelină, mărăr, leuștean, piper, lămâie, oțet.
Iată un exemplu de salată de caldă de năut, excelentă pentru cină. Conținutul unei borcan de năut fiert *circa 400 de grame, se pune într-o tigaie cu o linguriță de ulei, 4 linguri de apă, o ceapă tăiată mărunt, usturoi, câteva roșii felii sau roșii cherry, un ardei gras tăiat felii, o lingură de bulion. Acestea se călesc la foc mic. Și se condiementează cu sare, piper, pătrunjel. Se servește alături de o salată din frunze verzi, de exemplu, spanac proaspăt asezonat cu suc de lămâie. Poftă bună!