Concentrarea și atenția ne sunt puse la încercare în fiecare zi, aceasta fiind o provocare a oamenilor chiar înainte de a trăi într-o lume digitală. De la acțiuni precum un telefon care sună, un câine care latră la un întreg arsenal de tehnologii făcute parcă dinadins să ne distragă atenția, tot ce ne înconjoară ne poate și încurca într-un fel sau altul.
Partea pozitivă este că oamenii de știință preocupați de funcționarea creierului și a sistemului nervos au descoperit câteva metode prin care putem rămâne concentrați pe task-urile pe care le avem de îndeplinit, într-o lume din ce în ce mai aglomerată, cu o viteză de reacție din ce în ce mai accelerată.
Doctor Gloria Mark, psiholog, dar și consilier în informatică în cadrul Universității din California, specializată în multitasking și perturbarea atenției, spune că în apogeul erei tehnologice totul ne poate distrage atenția și, mai grav, pe lângă device-urile responsabile cu asta, noi, oamenii suntem un factor disturbator al propriei noastre capacități de a rămâne concentrați pe un anumit lucru.
Analizând relația noastră cu tehnologia, doctor Mark se întreabă dacă vom mai fi vreodată apți să fim atenți cu adevărat.
Cartea ei care a apărut de curând, mai precis în ianuarie 2023, Attention Span: Finding Focus and Fighting Distraction, este o consecință a trei decenii de cercetare. Conform statisticilor, se pare că, în 2004, oamenii treceau de la un ecran la altul cu o medie de 150 de secunde, în timp ce azi procentele au scăzut până la 47 de secunde. Ceea ce sună aproape sumbru…
Comutăm între diferitele programe, platforme, aplicații, monitoare, telefoane cu un consum zilnic. Credem că suntem eficienți, dar nu suntem. Ceea ce facem este, de fapt, să creștem nivelul stresului care ne afectează fizic și psihic.
Câteodată este greu să ne dăm seama dacă se așteaptă de la noi să fim disponibili 24 din 24 de ore, sau dacă noi ne impunem această disponibilitate atât în viața privată cât și în cea profesională.
Nu suntem siguri dacă putem controla timpul pe care îl avem – condiționați să verificăm mesajele, mail-urile, platformele sociale – și ne temem că vom plăti un preț dacă nu suntem mereu la zi cu informația. Iar adevărul este că nu putem să asimilăm toată informația care ne iese în cale zilnic, la care suntem expuși, oricât de mult am încerca.
Ne copleșește gândul că am putea pur și simplu să punem telefoanele pe Nu deranjați, sau chiar să le închidem complet și să dormim liniștiți. Avem de-a face cu un sentiment de îndoială generat de riscul de a pierde un apel important.
Doctorul Mark ne explică de ce ne este atât de greu să ne concentrăm, de ce suntem atât de ușor de scos din starea de focus, de ce ne autoîntrerupem și ne lăsăm distrași de toate device-urile din jurul nostru.
Psiholog Mark a creat câteva exerciții simple care ne pot ajuta să deținem control când vine vorba despre concentrare și să experimentăm o stare de bine atunci când folosim dispozitivele digitale. Începem prin a ne analiza comportamentul.
Răspunde la aceste întrebări ca să îți poți analiza deficitul de atenție:
Fii conștient când începi să te simți obosit mental și ia o pauză pentru reîmprospătare.
Dacă ești interesat să vezi care este legătura între tehnologia din jurul tău și lipsa de concentrare de care suferi fii atent la următoarele exerciții:
Identifică ce ai de făcut dintr-o zi – la fiecare început de zi e bine să îți scrii ce taskuri ai de realizat.
Notează pe niște post-ituri /într-o agendă pentru a le putea vedea cu ușurință tot timpul.
Tot la începutul zilei trebuie să îți imaginezi cum vrei să te simți la finalul zilei – răspunde la două întrebări:
Trebuie să fii sincer și să vezi în ce măsură ce ai notat la începutul zilei coincide cu realitatea de după finalul programului de la birou.
Trebuie să fii într-o stare meta când vine vorba de conștientizarea acțiunilor tale, adică să înțelegi ceea ce faci pe măsură ce ziua și acțiunile tale se desfășoară.
Doctor Mark propune un exercițiu simplu, dar cu un impact mare: de fiecare dată când simți nevoia să verifici obsesiv căsuța cu mail-uri/mesaje, fluxul de știri sau cel de pe rețelele de socializare – și astfel să te întrerupi de la job – să te întrebi:
Cu cât devii mai conștient de propriile acțiuni, cu atât creierul tău va deține mai ușor și mai bine controlul și, astfel va putea rămâne concentrat pentru o perioadă mai lungă de timp.
Citește și: Câteva trucuri simple pentru a-ți îmbunătăți concentrarea și productivitatea
Sursă: thehealthy.com