De ce își pierd femeile interesul pentru sex – și ce le ajută!

Aproape jumătate dintre femei au cel puțin o problemă legată de sexualitate – când au de-a face cu o afecțiune medicală și când e nevoie doar de schimbarea perspectivei.
  • Publicat:
De ce își pierd femeile interesul pentru sex – și ce le ajută!
Envato

Aproape jumătate dintre femei au cel puțin o problemă legată de sexualitate, fie că este lipsa apetitului sexual, fie imposibilitatea de a ajunge la orgasm sau dureri simțite în timpul actului sexual.

Dacă nu știai este de înțeles pentru că nu prea se vorbește despre acest subiect, în România cu atât mai puțin.

Chiar și în țări precum SUA, femeile nu sunt foarte deschise să îți împărtășească provocările în ceea ce privește propria sexualitate. De exemplu, când doctorița Lyndsey Harper a început să profeseze în cabinetul ei ginecologic, acela a fost și momentul când a descoperit câte de multe femei aveau probleme în dormitor – cea mai comună dintre acestea fiind apetitul sexual scăzut. Inițial, nu i-a fost foarte ușor să abordeze experiențele întâlnite pentru că la școala de medicină nu a învățat-o nimeni cum să abordeze astfel de afecțiuni.

„Nu am fost instruită cum să ajut femeile cu aceste probleme și aceasta este experiența majorității medicilor obstetricieni-ginecologi.”, a declarat dr. Harper.

De la 1 la 3 femeie, cu vârsta curprinsă între 30 și 59 de ani, experimentează la un moment dat de-a lungul vieții lor, ceea ce percep ca fiind libido scăzut. Iar cheia constă chiar în numeroasele cauze posibile, acolo unde stă ascuns și modul de a face față și de a rezolva o astfel de efcțiune.

Doctor Harper: „Dacă te deranjează, atunci este o problemă.”

Ce este libido-ul?

Libidoul reprezintă dorința sau apetitul tău pentru sex. Unii sexologi susțin că sunt două tipuri de libido: cel instantaneu și cel care reacționează la stimuli.

Cel spontan este des întâlnit în rândul femeile tinere, mai ales în timpul adolescenței sau în preajma vârstei de 20 de ani. Exact perioada asociată cu o activitate hormonală intensă care te face să fii excitat aproape tot timpul, o dorință care apare brusc și te învăluie.

Îm faza libido-ului spontan, ai mai întâi dorința și gândul „Vreau să fac sex!”, apoi intenția „Cu cine?” și acțiunea de a obține (fie că deschizi o aplicație online, mergi într-un club, suni pe cineva la 3 dimineața sau inițiezi gesturi excitante pentru partenerul tău care stă lângă tine pe canapea în timp ce vă uitați la un film). Când găsești persoana cu care poți face sex, treci într-o fază pe care experții o numesc „faza de trezire”.

După adolescență sau după ce au au ajuns în jur de 30 de ani, unele femei nu mai simt aceeași dorință pentru sex, de fapt nu mai simt deloc dorința spontană. Ele doar reacționează la anumiți stimul sexuali care pot duce la o partidă de sex – dorința receptivă.

Acest tip de dorință apare când citești o carte erotică, vezi un film sexy, simți atingerea partenerului sau cuiva de care ești atrasă sexual.

Astfel, în acest scenariu există mai întâi un stimul care te excită, și abia apoi intervine dorința de a face sex. Excitația întâi, și apoi dorința și actiunea pentru actul sexual.

„Faza aceea dintr-o relație, când nu îți poți dezlipi mâinile de pe partenerul tău durează în mod firesc până la 6 luni sau în unele cazuri până la 2 ani. Când se termină, oamenilor le este dor de acea perioadă și încep să se îngrijoreze, să se întrebe ce este în neregulă cu ei?”, doctor Laurie Mintz.

„Unele femei care cred că au o dorință sexuală scăzută, de fapt, pur și simplu nu mai au dorința spontană cu care erau obișnuite în adolescență și când aveau 20 de ani, dar ele încă au o dorință receptivă”, explică doctor Harper.
Doar conștientizând această realitate, le ajută pe femei să nu mai considere că au o problemă. „Dacă ai o dorință receptivă, atunci poți căuta acele lucruri la care corpul tău răspunde fizic și să induci acea excitare”, spune Harper. „Simptomele fizice specifice excitării trimit mesajul neurotransmițătorilor din creier care apoi spun: „Hei, ne dorim sex”. Acesta este motivul pentru care erotismul funcționează.”

Cum afli dacă ai cu adevărat probleme sexuale?

Nu există „dorință sexuală normală”. Nici un barem de ore de sex din care să reiasă dacă ai sau nu probleme legate de sexualitate. Apetitul sexual nu se măsoară ca să putem vedea unde ne încadrăm. Nici măcar nu poți compara dorința ta sexuală cu a partenerului sau a prietenilor, nu există așa ceva precum „Tu ai o dorință mai mare sau mai mică decât…” Deși există un concept care definește nesincronizarea cu partenerul, și acela se numește dorință sexuală „nepotrivită.”

Apetitul sexual este extrem de personal și subiectiv.

Momentul când dorința sexuală scăzută devine o problemă este acela când te deranjează că dorința este mai scăzută decât erai obișnuită sau mai puțin intensă decât ai vrea, dacă devine o piedică pentru relațiile tale. Când te deranjează, te face nefericită, atunci este o problemă sexuală.

Dacă, în schimb, mai redus sau mai puțin redus, apetitul tău sexual nu îți oferă o stare de disconfort, atunci el nu este o problemă.

Mai mult, femeile își asumă frecvent vina pentru lipsa sau reducerea activității sexuale din cuplu, dar această situație este determinată de un cumul de factori ce țin întotdeauna de ambii parteneri.

Ce activează sex-drive-ul?

Aspectele care pot stimula sau, la polul opus, pot scădea apetitul sexual, sunt extrem de variate și, de cele mai multe ori, nu reprezintă o problemă fiziologică sau medicală.

Apetitul sexual este în mod automat crescut la începutul oricărei relații. S-a demonstrat clinic că atracția din fazele incipiente ale relațiilor durează între 6 luni și doi ani.

După ce trece această fază, s-ar putea să devină necesar să te bazezi pe dorința sexuală receptivă, să fii atentă la ce reacționează corpul tău și să îl ajuți puțin. De exemplu, dacă îți dorești să ai o seară frumoasă, piperată cu inimități, ia-o înainte corpului tău și citește ceva erotic, sexy sau găsește ceva care să te stimuleze.

Lectura sexuală chiar funcționează

Cercetările arată că textele beletristice erotice chiar funcționează. Într-un studiu efectuat pe aproximativ 50 de femei căsătorite cu vârste cuprinse între 30 și 55 de ani, care suferea din cauza scăderii apetitului sexual, jumătate dintre acestea au avut la dispoziție 6 săptămâni pentru a citi o carte erotică pentru femei, în timp ce cealaltă jumătate a avut tot 6 săptămâni pentru a citi o carte despre educația sexuală.

În ambele cazuri, femeile au raportat o satisfacție sexuală crescută, excitare, lubrifiere, orgasm, și scăderea durerii în timpul actului sexual. Deși studiul nu a inclus femei care nu sunt căsătorite, este de înțeles că lectura erotică ar putea funcționa și în cazul lor.

Însă, foarte multe probleme sexuale sunt cauzate de mituri, neînțelegeri, preconcepții, lipsa unor abilități, precum mitul că femeile sunt capabile să aibă orgasm doar prin penetrare. Faptul că atât de mulți oameni cred asta, le face pe femei să nu se mai bucure de sex și chiar le diminuează dorința sexuală, conform teoriilor susținute de Laurie Mintz, terapeut sexual și autoarea cărții Becoming Cliterate and A Tired Woman’s Guide to Passionate Sex.

Simplul fapt de a înțelege diferența dintre dorința spontană și cea receptivă te poate ajuta să accepți stările prin care treci și să nu consideri imediat că ai o problemă. Mai mult, știind aceste lucruri, partenerul tău poate să înțeleagă că este nevoie de anumiți stimuli care să te ajute înainte de a iniția o partidă de sex, și că, pentru obținerea orgasmului, cele mai multe femei au nevoie de stimularea externă a clitorisului.

Când este apetitul sexual scăzut o afecțiune medicală?

Bineînțeles, pentru unele femei cărțile erotice sau alți stimuli nu funcționează și atunci intervine cu adevărat întrebarea dacă ele suferă cu adevărat de o afecțiune sexuală? O femeie din 10 suferă de libido scăzut dar dacă sunt întrebate despre cauze, ale nu au un răspuns clar.

Însă, înainte de a ajunge la medicație (există ceea ce numim viagra feminină) care să rezolve afecțiunea acolo unde ea este, medicii trebuie să identifice și să elimine acolo unde se poate, motivele care cauzează pierderea dorinței sexuale, cum ar fi:

Afecțiuni mintale sau emoționale – stresul, anxietatea și depresia distrug armonia din orice dormitor. Când ești stresat, ești foarte dificil să intre în starea mentală necesară actului sexual, mai mult, hormonii de stres din sânge por interfera cu capacitatea de a te excita. Terapia cu un psiholog sau un specialist în sănătate mintală, practicarea mindfulness, exercițiile fizice, toate sunt eliberatoare de stres, iar sportul chiar este demonstrat ca fiind bun pentru stimularea orgasmului.

Un studiu care a analizat femei cu vârsta peste 45 de ani care practicau yoga, a demonstrat că acestea sunt mult mai predispuse la orgasm decât cele care nu făceau sport. Un alt ajutor poate fi programarea, oricât de contra-intuitiv sună. dar faptul că îți stabilești o întâlnire, te ajută să te gândești înainte la ea, să te pregătești cumva și, implicit, să intri într-un mood bun pentru sex.

Anxietatea și depresia – adevărați ucigași ai libido-ului. Traumele sexuale din trecut, condiționările privind sexualitatea, cum ar fi faptul că ai învățat că sexul este murdar/imoral poate influența o raportare negativă la corpul tău și la actul sexual în sine. Apoi, orice conflict între tine și partenerul tău poate să îți influențeze nivelul atracției, reacția la simulii externi.

Schimbări drastice în viața personală – o sarcină, perioada de după aceasta sau apropierea de menopauză pot pune piedici unui apetit sexual normal. Pe fondul schimbărilor hormonale la care nu te aștepți, pe care nu știi cum să le gestionezi, te poți simți mai puțin atrăgătoare, mai puțin încrezătoare, de aceea este indicat să apelezi la ajutor specializat, câteva exerciții fizice specifice, soluții de lubrifiere și poate chiar un tratament cu hormoni.

Problemele legate de imaginea corpului tău în general, dacă te-ai îngrășat, de exemplu, dacă ai suferit o masectomie sau o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea organelor de reproducere, și acestea pot schimba modul cum percepi sexul și sexualitatea.

Medicația – antidepresive sau orice medicamente pentru bolile mintale, medicamente pentru bolile de inimă, pentru controlul tensiunii arterială pot distruge libido-ul.

Dacă simți că apetitul a scăzut odată cu începerea unui tratament medicamentos, trebuie să discuți cu medicul despre posibilele efecte secundare, fără să te oprești din ale lua, bineînțeles. E mai puțin important un apetit sexual ridicat decât o inimă sănătoasă.

Citește și: Hormonul care crește apetitul sexual

Sursă: webmd.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult