Pilula de a doua zi face parte dintre metodele contracepției de urgență. Aceasta este un compus hormonal care, în funcție de producător, trebuie luat în maximum 3-5 zile de la actul sexual neprotejat. Pilula de a doua zi poate da efecte adverse precum durerea de cap, durerea abdominală sau starea de rău.
În anumite situații, persoanele care iau pilula de a doua zi se pot confrunta cu vârsături în scurt timp de la administrare ceea ce impune necesitatea readministrării, la recomandarea medicului. De asemenea, administrarea pilulei de a doua zi poate duce la dereglări ale ciclului menstrual.
Atenție maximă: pilula de a doua zi nu protejează pe termen lung împotriva unei sarcini. De asemenea, administrarea acesteia nu trebuie făcută frecvent. Este de dorit ca alte metode precum pilulele contraceptive clasice, steriletul sau prezervativul să fie cele folosite frecvent.
„Dacă luăm frecvent pilula de a doua zi, ne dereglăm hormonal. Pilula de a doua zi este un preparat farmaceutic ce conține o doză mare de hormoni, de progesteron. Prin efectul progesteronului, este impiedicată nidarea sarcinii.
Administrarea pilulei de a doua zi mai des de o dată la măcar 3 luni va genera dereglări, în sensul apariției sângerărilor neregulate, a unor menstruații abundente sau absența menstruației, cu dereglarea totală și absența mentruației pentru o perioadă de două, trei luni.
Recomandarea este să apelăm la pilula de a doua zi în cazuri de accidente majore și nicidecum aceasta nu trebuie să reprezinte metoda contraceptivă la care apelăm în primul rând” ne-a declarat Dr. Emel Nuraltay, medic specialist obstetrică-ginecologie, Șef Secție Obstetrică la Spitalul Clinic SANADOR.