Bunătatea: când e bine să fii bun

  • Publicat:
Bunătatea: când e bine să fii bun

Bunătatea este un concept foarte complex care poate fi, de multe ori, înțeles greșit. Mulți oameni văd bunătatea ca pe o slăbiciune, iar alții, din prea multă bunătate se trădează pe sine. E important să să fim buni, altruiști și să fim capabili de a oferi celor la nevoie puterea și sprijinul nostru. Însă, mai important este ca, făcând aceste lucruri, să nu fim buni sau corecți în detrimentul nostru.

 

Bunătatea înseamnă să faci anumite lucruri fără a căuta recunoaștere sau mulțumire în jur. Însă poți ajunge la un asemenea nivel doar după ce ești blând și bun cu tine și oferi bunătate celor din jur din prea plinul tău, după ce ai fost bun cu tine. Pentru că altfel, scarificându-te pe tine pentru a fi bun cu ceilalți, te trădezi pe tine. Și, mai devreme sau mai târziu, vei deveni nefericit.

Bunătatea este un limbaj universal care poate aduce oamenii împreună, indiferent de vârstă, rasă, etnie, religie, statut și identitate. Vestea bună este că o putem oferi complet gratuit!

 

Beneficiile bunătății

Sigur ai auzit cel puțin o dată până acum că „binele se întoarce” sau „e mai bine să dăruiești decât să primești”. Poate fi o surpriză să aflăm că cercetările susțin cu adevărat aceste lucruri. Când le arătăm bunăvoință celorlalți, beneficiile merg în ambele sensuri. Cercetările arată că a fi bun stimulează producția de hormoni ai senzației de bine (serotonină și dopamină), care dau sentimente de satisfacție și bunăstare și activează zonele de plăcere și recompensă din creierul celor care dăruiesc și primesc. Endorfinele, analgezicele naturale ale organismului, pot fi de asemenea eliberate. Bunătatea ne stimulează, totodată și sentimentul de apartenență și ne ajută să ne construim și să ne consolidăm relațiile.

 

Modalități de a practica bunătatea

Iată câteva modalități prin care poți practica bunătatea:

Fii bun cu tine însuți! Doar fiind buni cu noi, putem fi buni cu alții. Și doar după ce ne împlinim propriile nevoi, putem arăta bunătate celorlalți. Dacă îmi ignor propriile nevoi, pentru a le împlini pe ale celorlalți – doar pentru că e un mechanism de supraviețuire pe care l-am învățat în copilărie – voi deveni un “people pleaser” care, mai devreme sau mai târziu va fi nefericit, deprimat și nemulțumit de propria lui viață.

Gesturile mici, contează! Nu doar gesturile importante conează, ci și cele mărunte, și ele pot aduce multă bucurie.

Arată recunoștință! Când ne simțim recunoscători pentru ceea ce suntem, pentru viața noastră, studiile arată că creierul eliberează hormonii stării de bine. Atunci când putem să fim buni cu cei de lângă noi, ar fi minunat să ne putem fi recunoscători pentru asta. Mai mult, a-ți arăta recunoștința pentru persoanele din viața ta este tot o manifestare a bunătății. Spune-i persoanei de lângă tine că face o treabă grozavă. Trimite un mesaj sau sună o persoană dragă pentru a-i spune că face o diferență enormă în viața ta.

Ascultă pentru a înțelege, nu pentru a răspunde sau a rezolva probleme! Atunci când alții vorbesc, ne gândim cum vom răspunde sau ce soluții vom oferi. Adevărul este că a fi prezent și a asculta active este o formă de a ne arăta bunătatea, de fapt, care îl poate face pe interlocutorul nostru să se simtă auzit și înțeles cu adevărat.

Sunt multe modalități prin care putem să ne arătăm bunătatea. Însă e nevoie de mare grijă atunci când observăm că suntem buni cu ceilalți și ne ignorăm pe noi. Nu uita că poți fi bun cu cei din jur, DOAR DACĂ mai întâi de toate ești bun cu tine! Altfel, poți pica în plasa de a-I mulțumi pe alții și a te trăda pe tine!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult