Tușeul rectal este o metodă de screening „depășită” în ceea ce privește depistarea precoce a cancerului de prostată la bărbații de vârstă mijlocie, arată datele studiului PROBASE.
Rezultatele arată că, în 99% din cazuri, tușeul rectal ca unică metodă de screening nu a ridicat suspiciuni de cancer de prostată. Iar în cele 57 de cazuri când această examinare a ridicat unele semne de îndoială, doar 3 bărbați au fost depistați ulterior cu cancer, dar de gradul 1, 2 sau 3, au raportat cercetătorii de la Centrul German de Cercetare a Cancerului din Heidelberg.
„Aproximativ 18% dintre tumori sunt localizate într-o regiune a prostatei în care tușeul rectal nu le poate detecta”, a declarat unul dintre autorii studiului în cadrul unei prezentări susținute la Congresul Asociației Europene de Urologie.
Studiul recent se adaugă la numărul tot mai mare de dovezi care arată că tușeul rectal nu este nici util ca instrument de screening, nici ca metodă de monitorizare a bărbaților cu cancer de prostată.
Mai mult, un grup internațional de experți a declarat recent că această examinare poate fi cu totul omisă, în contextul noilor tehnici de imagistică și a testelor de biomarkeri.
Un medic care nu a fost implicat în studiul PROBASE a declarat, pentru Medscape Medical News, că pe vremea când era la școala de medicină „ar fi fost considerată o abatere gravă medicală neefectuarea tușeului rectal”, dar că „lucrurile s-au schimbat foarte mult în ultimii ani”.
„Acum avem testul PSA, avem RMN, iar tușeul rectal se dovedește ineficient și inutil și majoritatea cazurilor”, a comentat dr. Julio Pow-Sang, șeful programului de oncologie genito-urinară de la Moffitt Cancer Center din Tampa, Florida.
El a adăugat că „din punct de vedere empiric, se întâmplă foarte rar să găsești în prezent un cancer de prostată prin tușeu rectal. Examinarea în sine este foarte subiectivă, cu rezultate diferite în funcție de abilitățile examinatorului respectiv. Cred că examenul digital rectal va dispărea treptat din practica medicilor”.
Testul PSA este o analiză de sânge gratuită, care se poate face în cadrul analizelor uzuale efectuate la medicul de familie. Anual, un bărbat poate să solicite medicului de familie efectuarea unui test PSA, pe lângă alte analize.
Testarea PSA nu pune automat diagnosticul de cancer de prostată. Testul PSA este un indicator de alarmă pentru o eventuală afecțiune a prostatei.
„Un PSA crescut nu înseamnă neapărat și un cancer de prostată. Există afecțiuni benigne ale prostatei, cum ar fi hipertrofia benignă de prostată, acel clasic adenom de prostată, care poate să ducă la o creștere a PSA-ului, fără să avem un diagnostic de cancer. Dar este importantă efectuarea acestui test pentru a conduce ulterior pacientul pe calea care duce către un diagnostic corect”, explică utilitatea testului PSA dr. Renata Dediu, medic primar oncolog.
În momentul în care valorile PSA sunt crescute, medicul de familie va orienta pacientul către medicul urolog, pentru un consult clinic și alte eventuale investigații dacă există o suspiciune de cancer. Mai mult, vizita la medicul urolog ar trebui făcută regulat după vârsta de 50 de ani, pentru că există și situații când valorile PSA sunt normale, chiar și în prezența unui cancer.
Surse:
https://www.europeanurology.com/article/S0302-2838(13)00488-0/pdf
https://www.medscape.com/viewarticle/989605