Urzicile, cele mai apreciate verdețuri de primăvară

  • Publicat:
Urzicile, cele mai apreciate verdețuri de primăvară
Sursa foto: shutterstock

Urzicile sunt printre primele verdețuri care apar la începutul primăverii. Acestea sunt consumate îndeosebi pentru calitățile lor nutritive excelente și pentru efectele de curățare a organismului.

Urzicile: beneficii

Urzicile sunt gustoase, dar și un leac miraculos atunci când sunt consumate crude, pentru că sunt fragede. Acestea conțin din belșug vitaminele A, C, B2 și K, calciu, magneziu și fier, detoxifică și tonifică organismul, reglează tensiunea arterială, ameliorează bolile renale, anemia, refac globulele roșii și întineresc celulele.

O cură de ceai de urzică proaspătă de 3-4 săptămâni, 3 căni/zi, ajută la revigorarea organismului, susțin specialiștii.

Printre cele mai relevante beneficii ale urzicilor, amintim:

  • reducerea inflamațiilor
  • reducerea tensiunii arteriale
  • reglarea nivelului de zahăr din sânge
  • tratarea afecțiunilor cutanate
  • combaterea anemiei
  • tratarea alergiilor
  • menținerea unui ficat sănătos

Citește și: Urzicile curăță rinichii și sunt bune pentru circulația sângelui. De ce sunt considerate cel mai bun medicament natural

Informații generale

Frunzele tinere de urzică se găsesc începând cu luna martie și până la mijlocul lunii aprilie. Colectarea lor se face manual, prin rupere, recomandată fiind purtarea mănușilor din cauza perilor aspri și iritativi; aceștia conțin histamină și acid folic, substanțe ce cauzează mâncărime, roșeață și umflături. 

Frunzele tinere și fragede sunt cele mai delicioase, în comparație cu cele mature care au gustul ușor amărui.

Odată culese, poți începe procesul de pregătire pentru gătit sau depozitare. Atenție, însă! Urzicile nu trebuie fierte îndelung căci își pot pierde proprietățile. 

Citește și: Urzicile – cum să le alegi şi să le prepari corect

Mâncarea de urzici mai este cunoscută și sub numele de ciulama de urzici sau piure de urzici, iar rețetele variază. Unele persoane le preferă cu lapte și mamaligă, altele cu suc de roșii și usturoi. Toate variantele sunt însă de încercat, până o găsești pe cea care îți place cel mai mult. Ce mai poți face cu urzici? Budinci, plăcinte, ciorbe, le poți pune în omlete sau în pilaf. Poftă bună!

Citește și: Cum să prepari urzicile fără să te piște. Rețetă de post – urzici cu usturoi și mămăligă

Surse: HealthLine, The Oldie, The Mercury News

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult