Atunci când vorbim despre consum exagerat de alcool, multă lume se gândește automat la ciroză hepatică. Însă impactul nociv al alcoolului se răsfrânge și asupra inimii. Cardiomiopatia alcoolică este una dintre cauzele principale de deces survenite pe fondul consumului excesiv de alcool.
Află mai jos ce semne dă această boală și care sunt factorii de risc, în afară de alcoolul consumat în exces, unul dintre aceștia fiind tensiunea crescută.
Consumul excesiv de alcool afectează funcţionarea muşchiului cardiac. Mai precis, subţiază mucoasa muşchiului inimii, iar acest lucru duce la o pompare ineficientă a sângelui către inimă şi la apariţia insuficienţei cardiace, dar şi a altor probleme de sănătate, precum fibrilaţia atrială, aritmie, hipertensiune, atac cerebral sau chiar deces subit.
Cardiomiopatia alcoolică este cel mai des întâlnită în rândul bărbaţilor cu vârste cuprinse între 35 şi 50 de ani, dar şi femeile pot fi afectate. Persoanele care obişnuiesc să consume excesiv alcool, pe termen lung (peste 10 ani), sunt mai predispuse să sufere de această afecţiune.
Consumul excesiv de alcool presupune, în cazul bărbaţilor, peste 14 pahare de alcool consumate săptămânal, iar în cazul femeilor, mai mult de 7 pahare de alcool.
Pentru că simptomele acestei afecţiuni apar destul de târziu, când inima este deja afectată, este foarte important să se acorde importanţă unor semne precum oboseala, respiraţia scurtă sau umflarea mâinilor ori a picioarelor, care sunt specifice unei afecţiuni cardiace.
Cardiomiopatia alcoolică poate evolua asimptomatic până în faza cronică a bolii, când devine mai greu de tratat, din cauza complicaţiilor survenite. Astfel de simptome includ:
Printre complicaţiile cauzate de cardiomiopatia alcoolică se numără:
Există şi factori genetici sau alte cauze care pot determina apariţia cardiomiopatiei dilatative, o afecţiune care poate predispune la instalarea cardiomiopatiei alcoolice.
Modul în care o persoană metabolizează alcoolul poate fi atribuit factorilor genetici sau biologici. De exemplu, alegerile alimentare sănătoase şi exerciţiile fizice zilnice pot reduce impactul alcoolului asupra inimii şi sănătăţii în general.
Alţi factori care pot creşte riscul de cardiomiopatie alcoolică sunt:
Dacă prezinţi unul sau mai multe dintre simptomele descrise mai sus, consumi frecvent alcool sau ai un istoric familial de afecţiuni cardiace, stabileşte o consultaţie la medic, pentru a te asigura că este totul în regulă.
Tratamentul precoce pentru cardiomiopatia alcoolică ameliorează simptomele şi previne apariţia complicaţiilor, cum ar fi insuficienţa cardiacă.
De asemenea, dieta săracă în sodiu este esenţială pentru ţinerea sub control a simptomelor. Uneori pot fi recomandate medicamente precum inhibitori ACE, beta-blocante sau diuretice, pentru a menţine în echilibru tensiunea arterială.
Deşi nu există un tratament care să vindece cardiomiopatia alcoolică, pot fi luate anumite măsuri pentru a opri în evoluţie această afecţiune şi pentru a preveni eventualele complicaţii. Cel mai important lucru e să se înceteze consumul de alcool!
Surse: ncbi.nlm.nih.gov, healthline.com, emedicine.medscape.com, alcohol.org