Cafea condimentată făcută la rece: rețetă

Află cum se prepară cafeaua condimentată făcută la rece, delicioasă și foarte bună pentru sănătatea ta.
  • Publicat:
Cafea condimentată făcută la rece: rețetă
Cafea condimentată făcută la rece: rețetă

De departe cel mai popular dintre ingredientele pe care le ai în bucătărie, cafeaua este și o plantă de leac. De aceea, îți recomandă să o consumi sub diferite feluri, bineînțeles nu în exces. Iar azi îți propunem o rețetă inedită: cafea condimentată făcută la rece.

Peste 500 de miliarde de cești de cafea sunt consumate anual, iar peste 75 de milioane de oameni își câștigă existența de pe urma ei. Cu toate astea, fitoterapeuții nu o recomandă ca o plantă medicinală, ci din contră, din cauza supra-utilizării ei, cei mai mulți oferă sfaturi pentru consumul ceva mai redus.

Însă, cafeaua este, fără doar și poate, mai mult decât un șoc energetic. Aceasta îmbunătățește funcția cognitivă, previne diabetul de tip 2, contribuie la menținerea sănătății inimii, și are un important rol în protejarea împotriva afecțiunilor neurodegenerative (descoperă Efectele cafelei asupra creierului).

Încă un aspect interesant, vorbim în general și cumva universal acceptat de „boabe de cafea”, dar noi folosim de fapt semințele de cafea.

Așa cum spuneam de la începutul articolului, azi îți propunem o rețetă ceva mai atipică, oricum nu foarte comună așa cum sunt alte tipuri de cafea, precum a devenit espresso, de exemplu (află Ce este un espresso și ce îl face diferit de o cafea obișnuită?).

Motivul pentru care am ales această rețetă este în primul rând legat de gustul delicios, mai puțin amar în comparație cu cel al cafelei preparate cu apă fierbinte și a faptului că este asezonată cu condimente care au și ele un aport important în ceea ce privește sănătatea organismului tău, precum cardamom și scorțișoară.

În plus, cafeaua făcută la rece este perfectă pentru zilele călduroase ce vor veni – poți păstra un borcan în frigider și din când în când să te delectezi și energizezi.

Cafea condimentată făcută la rece – rețetă

Ingrediente (pentru aproximativ 3 căni generoase):

  • 1 cană de boabe de cafea măcinată mare
  • 1/2 linguriță de pudră de scorțișoară
  • 1/4 linguriță de pudră de cardamom
  • miere sau zahăr, după gust (opțional)

Mod de preparare:

Pune boabele de cafea măcinate mare și condimentele într-un borcan de 1 litru. Umple borcanul cu apă și agită-l bine.

Acoperă borcanul cu un capac și lasă-l la frigider pentru 12 ore.

Când au trecut cele 12 ore, filtrează cafeaua și condimentele printr-un filtru de cafea sau cu ajutorul mai multor straturi de tifon.

Nu arunca concentratul de cafea: când vrei să bei cafeaua rece, amesteci o parte din concentratul de cafea cu 2 părți de lichid (de exemplu, dacă ai 1/4 cană cafea, adaugi 1/2 cană apă).

Poți să adaugi la final, chiar înainte de utilizare și un îndulcitor sau gheață, în funcție de preferințele tale.

Citește și: Rețetă rapidă: negresă de post cu cafea și nucă

Citește și: Cafeaua cu sare e mai puțin amară, dar are și beneficii pentru stomac. Câtă sare se pune la o ceașcă

Citește și: Cafeaua la ibric, un pericol pentru inimă? Substanța din cafea care favorizează „lipirea” grăsimilor pe vasele de sânge

Sursă: De la Forêt, R., Alchimia naturii. Ghidul complet al mirodeniilor și plantelor medicinale și aromatice, Ed. Paralela 45, 2019

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult