Agenția Starcom România a realizat de curând studiul ”Ce-și doresc femeile?”, având ca premisă principală eliminarea unor clișee create de-a lungul timpului în jurul femeilor și identificarea acelor elemente reale care le definesc într-o mare măsură.
Așadar, din perspectiva femeilor, descoperă: subiectele lor de interes, motivele de bucurie sau de îngrijorare, lucrurile pe care și le doresc, cadourile la care visează, modul în care își petrec timpul liber, ce cumpără din mediul online și de ce o fac, dar și o multitudine de alte lucruri care fac parte din viața lor de zi cu zi.
Studiul a fost realizat în perioada 03 – 08 martie 2023, prin metoda CAWI (Computer Assisted Interviews) pe un eșantion de 603 femei cu vârsta peste 18 ani, din mediul urban, utilizatoare de internet.
Iar cea mai revelatoare concluzie a fost aceea că, deși „conceptul de self-care este din ce în ce mai răspândit, majoritatea femeilor nu l-au integrat în mindset-ul lor și încă privesc grija față de sine ca pe un act de răsfăț. Se bucură de timpul liber, însă nu susțin o practică autentică de îngrijire față de sine în lista lor de obiceiuri zilnice, așa cum își dedică timpul și energia persoanelor iubite.”, a declarat Mihaela Nouraș, Consumer Strategist, Starcom România.
44% dintre femeile intervievate asimilează noțiunea de grijă de sine cu timpul petrecut cu familia, copiii, cei dragi. Propria identitate nu există independent de familie, de aici și suprapunerea planului personal cu planul colectiv, al familiei.
Femeile cu vârste cuprinse între 35 și 55 de ani, căsătorite, asociază activitățile de relaxare, de deconectare și răsfăț cu timpului dedicat familiei, îngrijirii celor dragi.
Generațiile mai tinere (18 – 24 de ani), pe de altă parte, sunt mai conectate cu ele însele, fiind mai atente la semnalele propriului corp: iau pauze atunci când se simt obosite, caută să se relaxeze uitându-se la seriale sau își creează rutine care să le ajute să se deconecteze.
O particularitate a studiului o reprezintă femeile cu vârste de peste 55 de ani. Acestea sunt mai preocupate de un stil de viață sănătos, de activitate fizică și acordă o atenție sporită calității somnului lor, ca formă de grijă de sine.
Doar 17% dintre femeile din mediul urban își fac investigații medicale periodic, ca parte a rutinei lor de îngrijire personală.
Principalul motiv pentru care prevenția nu este un subiect pe lista de priorități are legătură cu veniturile.
Întrebate ce anume ar trebui să se schimbe în viața lor de zi cu zi pentru a avea mai multă grijă de ele, femeile au declarat că ar trebui să câștige mai bine, lucru care s-ar traduce și printr-un regim de viață mai sănătos (de la nutriție până la disponibilitatea mentală de a face ceva doar pentru ele).
În cadrul studiului, 1 din 3 femei au declarat că alocă cel mult o oră pe zi doar pentru ele însele. În schimb, dedică cel puțin 3 ore persoanelor apropiate din viața lor – copii, partener, părinți.
Din totalul femeilor intervievate, doar 20% au declarat că și-ar dori ca partenerii lor sau alți membri din gospodărie să le preia din sarcinile zilnice.
Pentru ele, grija față de sine, respectarea timpului liber și activitățile de deconectare sunt fundamentale pentru propriul echilibru.
Cu toate că rolul femeii în societate și în viața de familie s-a transformat de-a lungul anilor, în contextul egalității de gen, există în continuare o mentalitate tributară concepției patriarhale. Multe femei consideră că este responsabilitatea lor să gestioneze singure totul. Din acest motiv nu cer ajutor partenerului de viață sau celor din proximitatea afectivă.
Majoritatea femeilor caută să se relaxeze într-un mod mai degrabă static, uitându-se la filme și seriale.
Femeile de peste 55 de ani se uită la TV, în timp ce femeile cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani preferă platformele de streaming on-demand și petrec mare parte din timp pe rețelele de socializare.
Femeile cu vârste cuprinse între 45-55 de ani preferă filmele de acțiune, în timp ce documentarele sunt preferatele femeilor cu vârste între 35-44 de ani.
Cele mai multe dintre femeile intervievate au declarat că, de obicei, caută online produse din categoria fashion (haine și încălțăminte). Totodată, își doresc să fie la curent cu noutățile în materie de produse cosmetice și de îngrijire personală.
Cărțile sunt cea de-a doua categorie de produse căutate și achiziționate cu predilecție în mediul online.
Parfumurile, bijuteriile, ceasurile sunt în topul preferințelor, alături de o serie de experiențe și rutine de deconectare (vouchere la SPA, tratamente cosmetice sau vacanțe).
Citește și: Femeia sau bărbatul – cine are dreptate
Citește și: 5 greșeli comune pe care le fac femeile în relații
Citește și: Lucrurile care diferențiază o femeie puternică de una care nu a ajuns încă să-și cunoască justa valoare