Ce semnale îți transmite corpul atunci când e ceva în neregulă în relația cu partenerul de viață

  • Publicat:
Ce semnale îți transmite corpul atunci când e ceva în neregulă în relația cu partenerul de viață
Sursa foto: shutterstock

Poate că și tu ai auzit de somatizări. Sau de faptul că partea emoțională cu cea fizică sunt strâns legate. Astfel, dacă în interiorul tău ceva nu este în regulă, acest lucru se va vedea și-n exteriorul tău.

7 semnale pe care corpul ți le trimite când în relația de cuplu scârțâie ceva

Insomnii sau tulburări de somn

Ai somnul sacadat și de cele mai multe ori te trezeșți mai obosită decât te culci? Ți se întâmplă des să te trezești în miez de noapte, să faci plimbări prin casă sau să stai cu ochii în tavan în speranța că vei adormi la loc? Ei bine, s-ar putea să te confrunți cu probleme în cuplu, iar stresul resimțit să nu îți dea pace nici noaptea.

Citește și: Tulburările de somn, o veritabilă trambulină spre depresie!

Pierderi de memorie

Dacă ți se întâmplă des să ajungi să uiți lucruri din pricipa certurilor dese și a conflictelor din cuplu, organismul va somatiza și vei ajunge la boală fără să îți dai seama. Încearcă să rezolvi tensiunile din cuplu, în caz contrar problemele de tot soiul nu vor întârzia să apară.

Probleme cu stomacul

Dacă nu discuți cu partenerul ceea ce te deranjează în relația de cuplu, ei bine s-ar putea ca furia resimțită, frustrarea, durerea emoțională, stocate în interior, să ducă la probleme de ordin gastric, și nu numai.

Citește și: Somatizarea – sentimente traduse in boala!

Probleme sexuale

Chiar și viață sexuală poate avea de suferit din cauza problemelor în cuplu. Dacă certurile sunt dese, libidoul va scădea și el. Și indiferent cât de atractiv este partenerul, nu vei mai simți nimic față de el din punct de vedere sexual și vei fi evitantă.

Mai mult, din pricina stresului, pot apărea recurent și diverse afecțiuni ginecologice, precum candida, vaginita, și altele. Care și acestea împiedică desfășurarea unei vieți sexuale normale.

Migrene însoțite de greață

Dacă neînțelegerile predomină în relație, va fi doar o chestiune de timp până ce durerile cronice de cap se vor instala și ele. Și nu vor veni singure, ci vor fi însoțite de senzația de greață și de sensibilitatea la lumină puternică. Îți par cunoscute?

Citește și: De ce apar migrenele? Acestea nu sunt doar simple dureri de cap, ci afecţiuni cronice serioase

Oboseală cronică

Tumultul emoțional, apăsările, frământările sufletești, toate acestea te epuizează. Te poți trezi mai obosită decât atunci când te-ai culcat sau poți dormi în exces.

Anxietate

Și nu în ultimul rând, anxietatea. Atunci când relația în care te afli nu mai funcționează/este toxică, anxietatea își face apariția. Și își poate face apariția sub diverse forme, de la starea clasică de agitație incontrolabilă, și până la palpitații severe sau chiar atacuri de panică.

Sursă: INSIDER

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult