Cum folosești corect inhalatorul?

  • Publicat:
  • Actualizat:
Cum folosești corect inhalatorul?
De ce e important să clătești gura cu apă după ce folosești inhalatorul. Foto: envato

Aproape jumătate dintre pacienții cu astm nu știu să-și folosească corect inhalatorul, arată cele mai recente statistici. 

Preparatele inhalatorii sunt medicamente specifice bolilor respiratorii, cu particularități de administrare, de aceea tehnica corectă este esențială pentru un efect optim.

Cel mai mare avantaj al acestei terapii este că utilizează doze extrem de mici de substanțe medicamentoase, ceea ce înseamnă că efectele adverse sistemice sunt reduse. Un alt avantaj este răspunsul extrem de rapid la tratament obținut după administrare.

Medicația poate ajunge în căile respiratorii cu ajutorul a 3 dispozitive:

Inhalatorul

Cunoscut de populație sub denumirea de „spray”, inhalatorul poate fi la rândul lui de 2 feluri: dispozitiv presurizat sau cu pulbere inhalatorie.

Dispozitivul presurizat trebuie agitat înainte de utilizare, pentru a ne asigura că întregul conținut este omogenizat. Administrarea propriu-zisă necesită o coordonare foarte bună a inspirului cu momentul în care se declanșează eliberarea dozei din spray, ceea ce aduce dificultăți de utilizare pacientului vârstnic sau copilului.

„Spray-ul” cu pulbere inhalatorie este mai ușor de utilizat de pacienți, cu condiția ca funcția pulmonară să permită un inspir suficient, de aceea pacienții cu forme severe de boală pulmonară de regulă nu pot utiliza acest tip de aparat.

Obligatoriu după inhalare respirația se menține în apnee până numărați la 10, apoi expirați încet pe nas.

„Este extrem de important să clătiți gura cu apă la final, pentru că o parte din medicament rămâne în cavitatea bucală unde poate în timp să producă reacții adverse”, avertizează Fâcă Anca Ionela, Farmacist Șef la Institutul Marius Nasta.

Camera de inhalare

Este un dispozitiv care permite utilizarea inhalatorului presurizat la pacienții care nu reușesc să utilizeze corect acest spray. Aceștia vor administra doza de medicament în camera de inhalare, iar ulterior vor inspira profund din dispozitiv și vor expira lent pe nas.

Pentru fiecare doză de medicament se realizează 4 cicluri de respirație completă.

Nebulizatorul

Acesta permite administrarea de medicamente în forme de particule extrem de mici, cu o viteză de administrare crescută. Este utilizat la persoanele cu forme acute de boală, când practic dificultățile de respirație sunt mari, iar pacientul nu poate realiza un efort suplimentar pentru administrarea medicamentelor.

Nu uitați să vă spălați mâinile cu apă și săpun înainte de utilizare!

Sursa: Facebook @Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta

Urmărește CSID.ro pe Google News