Te-ai gândit vreodată că gustul cafelei poate fi modificat de cana preferată? Studiile arată că materialul din care este realizată cana și culoarea acesteia pot avea un impact semnificativ asupra gustului cafelei.
Cafeaua pare mai dulce dacă o bei dintr-o cană albastră sau transparentă. Pe de altă parte, cafeaua băută dintr-o cană albă ni se pare mai amară. Care este explicația?
Potrivit unui studiu publicat în revista Flavour, culoarea cănii nu modifică gustul cafelei, ci doar… percepția noastră asupra tăriei acesteia.
Cu cât cana este într-o culoare mai contrastantă, cu atât ni se va părea că e mai amară cafeaua, pentru că licoarea are o nuanță mai intensă de maro, pe care creierul nostru o asociază cu „tăria”.
Teoria conform căreia culorile pot modifica gustul alimentelor şi băuturilor nu este nouă.
O altă cercetare a demonstrat că spuma de căpșuni servită într-o farfurie de culoare albă este cu 10% mai dulce și cu 15% mai gustoasă decât cea servită într-o farfurie de culoare neagră.
Citește și: Ingredientul secret care face cafeaua mai puțin amară. Ce să pui în ibric când fierbe apa
Mai mult, culoarea cănii poate modifica și percepția noastră asupra temperaturii cafelei.
Un studiu publicat în revista Color Research and Application a arătat că băutura este percepută ca fiind mai fierbinte dacă este băută din căni de culoare roșie, galbenă sau verde.
Iar modul în care percepem temperatura cafelei poate influența, de asemenea, gustul acestei licori, spune Barry Green, de la Universitatea Yale. Cu cât cafeaua e (sau ni se pare) mai fierbinte, cu atât este mai gustoasă, datorită compușilor aromatici care ne „invadează” nările.
În schimb, când cafeaua se răcește, acești compuși se evaporă și aroma se diminuează considerabil, papilele noastre gustative considerând că licoarea este prea acidă.
Cea mai indicată cană în care să îți savurezi cafeaua de dimineață este cea realizată din ceramică, spun experții. Atât din punct de vedere vizual, dar și din punctul de vedere al proprietăților materialului, cana de ceramică este ideală pentru a bea cafeaua. Asta deoarece păstrează mult timp aroma și temperatura cafelei, dar ne și creează percepția de bun gust și calitate. Iată, așadar, o posibilă explicație pentru care cafeaua ni se pare mult mai bună dacă o bem la cafenea, servită în ceșcuțe de ceramică.
Următoarea pe listă este cana de sticlă, care are beneficii similare celei din ceramică și nu modifică gustul cafelei. Un dezavantaj poate fi însă faptul că recipientele de sticlă nu rețin atât de bine căldura și cafeaua se răcește mai repede.
Cât despre termosurile din inox, acestea pot fi o opțiune de luat în calcul, dar trebuie achiziționate cele cu pereți dubli pentru menținerea temperaturii cafelei. În caz contrar, cafeaua se va răci foarte repede, chiar dacă recipientul este, la suprafață, foarte fierbinte. În plus, există riscul ca recipientul de inox să îi confere cafelei un gust ușor metalic.
Pe de altă parte, cafeaua băută din pahare de plastic are un gust mai puțin plăcut. Plasticul poate absorbi mirosuri, arome și uleiuri care pot afecta gustul cafelei, mai ales dacă obișnuiești să îți bei cafeaua în aceeași cană de plastic de multă vreme. În plus, ar putea fi și toxic – din cauza temperaturii crescute a cafelei, pot fi eliminate chimicale din plastic care ajung în organism.
Dar de departe cel mai contraindicat material este hârtia. Știm cu toții paharele de hârtie în care se servește cafeaua la buticurile din drumul spre serviciu. Acestea sunt tratate cu un strat de ceară pentru a preveni topirea recipientului la contactul cu lichidul fierbinte, existând astfel riscul ca gustul cafelei să fie puternic afectat.