Sigur ai încercat câteva sunete diferite pentru alarma de dimineață cu speranța că va ușura momentul trezirii, și totuși nu ai descoperit „magia” după care tânjeai. Iată ce spun experții – care este acel sunet care va transforma diminețile tale în aventuri ceva mai plăcute.
Nu trebuie să te prefaci că nu îți este greu să te trezești în fiecare dimineață cât mai devreme, să te pregătești, să mănânci, dacă ai copii responsabilitatea se dublează sau se triplează, pentru că trebuie să ai grijă și de rutina lor și poate să îi duci în siguranță și cu un tonus bun la școală.
De fapt, indiferent care este motivul pentru care diminețile tale pot fi extrem de solicitante, primul lucru pe care te bazezi în procesul de trezire este alarma ceasului sau mai degrabă, în zilele noastre, a telefonului.
Și dacă atunci când erai mic poate ai avut șansa să te trezești cu vorbele de alint ale părinților sau bunicilor, acum totul ține de tine.
Iar sunetul care te trezește, fie că este unul puternic, asemenea unui sunet de trompetă, fie că este un segment dintr-o melodie liniștitoare, contează enorm în ecuația experienței din ziua respectivă care poate fi una liniștită sau una mai puțin liniștită.
Bineînțeles că totul se poate regla pe drum, dar începutul în orice poveste poate să îți pună bețe-n roate sau poate să îți fie un aliat pe care te poți baza și care îți oferă din start energia și buna dispoziție de care ai nevoie ca să bifezi toate task-urile și să îți duci la bun sfârșit toate responsabilitățile.
Doctor Sydney Aten spune că, de fapt, înainte de alegerea optimă a alarmei, calitatea somnului de peste noapte este vitală.
„Indiferent și înainte de sunetul pe care îl alegi, primul pas pentru a te trezi simțindu-te odihnit și cu o stare de bine este, desigur, un somn bun”, declară Sydney Aten, cercetător în neuroștiință specializat în ritmuri circadiene și somn de la Harvard Medical School.
Deși teoria general valabilă este aceea că adulții au nevoie de la 7 până la 9 ore de somn, numărul orelor poate varia de la persoană la persoană în funcție de consumul de energie de peste zi, mediul înconjurător, statutul socio-economic, stilul de viață, dacă sau ai nu copii sau chiar bagajul genetic.
Anumite gene sau mutații ale lor pot să te facă predispus la a dormi mult mai mult sau mult mai puțin decât cifrele menționate.
Apoi, mediul înconjurător joacă un rol uriaș, așa cum o tot repetă experții în somnologie: unde trăiești (o zonă liniștită sau una aglomerată), camera unde dormi, expunerea la lumină (mai mare sau mai redusă), ș.a.m.d pot să schimbe tiparul de somn pe care îl urmezi.
Calitatea și cantitatea somnului sunt în strânsă legătură și cu starea ta de sănătate, fizică și psihică. Dacă ești bolnav, vei avea nevoie de mai mult somn pentru a te reface, dacă ești deprimat crește sau reduce, de asemenea, starea de trezire și durata somnului.
Al doilea pas pe care trebuie să îl faci este să îți setezi o alarmă corespunzătoare, pentru că există și următorul scenariu: să ai un somn odihnitor și, totuși, sunetul care te anunță că este momentul să te trezești să te streseze atât de tare încă să diminueze enorm starea de odihnă din timpul nopții.
Un studiu publicat în 2020 de către cercetătorii de la Institutul Regal de Tehnologie din Melbourne sugerează că sunetele neutre (non-melodice) au capacitatea de a-ți impune o stare de amețeală, de continuă somnolență.
De obicei, când ai setat o alarmă al cărei sunet este unul puternic, imediat cum aceasta se declanșează, inima începe să bată și mai tare (rirmul cardiac crește) și te trezești într-o stare de panică. Ceea ce poate fi un alibi puternic pentru o zi extrem de stresantă.
Sunetele puternice sunt extrem de stresante pentru organism și oricât de bine te-ai odihnit, un sunet puternic poate să îți ducă imediat corpul într-o stare de anxietate. De aceea, un astfel de sunet nu este neapărat cea mai bună soluție pentru diminețile tale.
Există în orice telefon sunete neutre, cum ar fi tipul Radar – acestea nu te sperie, dar tot contribuie la creșterea ritmului cardiac și la instalarea sentimentului de neliniște.
Sunt foarte eficiente pentru cei care se trezesc cu dificultate, dar experiența în sine este una tot tulburătoare și poate degrada performanța ta profesională.
Sunetele de tip „bip, bip, bip” pare că îmbunătățesc starea de vigilență, dar în realitate nu o fac, ele cresc perioada de inerție prin care treci inevitabil dimineața.
În această categorie se încadrează sunetele care imită ciripitul păsărilor (deși nu toată lumea îl găsește relaxant) sau configurarea melodiei preferate pentru sunet de alarmă. Riscul în acest ultim caz este să nu asociezi atât de tare melodia cu faptul că trebuie neapărat să te trezești și să ajungi să îți displacă și alarma și melodie în sine după care ai realizat-o.
Alte sunete foarte eficiente sunt cele ale unei harpe sau chiar doar vibrația telefonului (recomandată doar dacă te trezești cu ușurință, altfel s-ar putea să nu o auzi, ceea ce îți fac oferi un stres în plus.)
De fapt, ca să îți alegi melodia cea mai potrivită, sunetul care te poate și trezi și relaxa în același timp, trebuie să îți cunoști foarte bine organismul, fazele de somn (ușor, profund, somn REM).
Astfel, va fi mult mai ușor să te trezești.
În al doilea rând, trebuie să știi cât durează starea de inerție: ca să alegi un sunet potrivit pentru tine, trebuie să ții cont și de starea de amețeală pe care o simți imediat cum te trezești, la unele persoane poate dura doar câteva secunde, în cazul altora poate dura și o oră. Momentul când ești treaz, dar nu chiar.
Diferite tipuri de sunete pot crește sau reduce intervalul de inerție a somnului, iar studiile au arătat că sunetele non-melodice cresc nivelul și perioada manifestării stării de inerție.
Mai mult, alarma trebuie să sune atât timp cât durează perioada de inerție.
În concluzie, nu există un răspuns unic și universal după care să te ghidezi atunci când îți setezi tonul alarmei de dimineață, depinde de stilul tău de viață, de cât de bine dormi, de starea de inerție. Există totuși un sfat pe care este recomandat să îl urmezi: stai departe de alarmele puternice și alege o variantă de sunet melodios.
Citește și: Gestul greșit pe care îl faci înainte de a merge la culcare. 5 reguli de bază când suferi de insomnie
Citește și: Amâni alarma și nu te trezești la timp? Trucuri care te pot ajuta dimineața
Citește și: Alarma de dimineaţă îţi poate influenţa dispoziţia pentru toată ziua
Sursă: huffpost.com