Unele dintre cele mai mari emoții ale unei mame singure sunt cu siguranță legate despre găsirea unui nou partener. Dar mai ales sunt legate despre momentul în care copilul îl va cunoaște pe noul ei prieten. Și vice-versa. Ei bine, în cazul unor femei durează ani de zile până au curaj să încerce o nouă relație. Și poate cel puțin un an până să prezinte noul partener copilului. Însă lucrurile evoluează în ritmul propriu fiecărei povești. Și rând pe rând, prezentările se lărgesc. Și vine momentul ca mama și copilul să cunoască familia lărgită a noului iubit.
Dacă anul acesta figurezi alături de copilul tău pe lista invitaților la masa de Paște la noul tău iubit, bucură-te! Da, este normal să ai emoții! Însă, este doar o etapă firească din relația ta.
Cel mai politicos este să întrebi ce poți aduce pentru masa de Paște. Poate o prăjitură specifică acestei sărbătători în zona în care ești, poate o sticlă de vin. Poate o cafea specială. Sau poate o cutie de bomboane de ciocolată de calitate și un buchet de flori.
Cu cât te vei simți mai bine în pielea ta prin îmbrăcămitea pe care o vei alege, cu atât vei emana mai multă încredere în propria persoană. Dacă întâlnirea se desfășoară la ora prânzului, ținuta trebuie să fie una de zi. O rochiță cu mâneci lungi, până la genunchi poate fi o bună opțiune. Ar putea fi bej cu flori mici de primăvară. Sau în alte nuanțe de pastel. Machiajul ar putea fi natural, cât să îți sublinieze frumusețea naturală.
Ei bine, e nevoie să pregătești cu câteva săptămâni înainte terenul pentru această întânire. Să-i explici că anul acesta veți face o vizită specială, la părinții prietenului tău. Să-i explici unde stau, ce veți face, ce veți mânca, dacă sunt sau nu alți copii. Și de asemenea, că asta nu afectează relația lui cu tatăl lui sau bunicii paterni. Cu cât ești mai relaxată tu, cu atât copilul va percepe întâlnirea ca pe ceva normal și natural. Ia-i copilului și o jucărie care îi place, sau un puzzle pentru a fi sigură că nu se va plictisi lângă atâția adulți.