Perfecționismul: între mit și ce este de fapt

Perfecționismul – sau nevoia de a fi sau de a părea perfect sau chiar de a crede că este posibil să atingem perfecțiunea – este o capcană în care mulți dintre noi cădem adesea. Mai ales dacă avem credința că nu suntem îndeajuns de buni.

Atunci când apare acea credință limitativă care ne spune că e nevoie să fim mai buni, să fim perfecți, că așa cum suntem nu suntem îndeajuns de buni, atunci apare capcana perfecționismului.

În cartea “Darurile imperfecțiunii”, Brene Brown spune că punctual de origine al perfecționismului este rușinea.

Recomandări

Ești perfecționistă în relația de cuplu? Iată cum te poate afecta negativ acest lucru

Perfecționismul taie aripile copiilor! Iată pe ce să focusezi educația

Mituri despre perfecționism

Perfecționismul nu este același lucru cu încercarea de a-ți atinge potențialul maxim. El nu are nimic de-a face cu creșterea personală și cu acumularea sănătoasă de realizări.

Perfecționismul este, în opinia lui Brene Brown, convingerea că dacă vom trăi, vom arăta și vom acționa perfect, ne vom reduce sau vom evita complet vinovăția, judecățile critice și rușinea. Practic, perfecționismul este ca un scut, însă, așa cum spune foarte frumos autoarea “Perfecționismul este o armură care cântărește 20 de tone pe care o purtăm convinși că ne va apăra, dar, care, în realitate, ne împiedică să ne luăm zborul”.

Perfecționismul nu este auto-îmbunătățire. Perfecționismul este o încercare de a obține aprobare și acceptarea celor din jur.

Majoritatea perfecționișrilor, spune Brene Brown, sunt educați de mici să fie lăudați pentru performanțele lor (note bune, maniere, respectarea regulilor, înfățișare. Fiind crescuți într-un astfel de mediu, acești copii au adoptat convinferea că valoarea lor depinde de realizările: “Trebuie să fiu pe placul celorlalți, să fac performanță, să fiu perfect”.

Efortul sănătos de a realiza este focalizat pe sine: cum mă pot îmbunătăți? Perfecționsimul e foclizat asupra celorlalți: ce vor crede ceilalți?

Brene Brown spune că perfecționismul blochează succesul, pentru că el duce la anxietate, depresie, dependență și incapacitatea de a evolua ( un fel de paralizie a vieții). Paralizia vieții este – în opinia autorilor unui studiu despre perfecționism publicat în 2007 – ratarea multor oportunități din cauză că ne temem prea tare să ne expunem vreo realizare care s-ar putea dovedi imperfect.

“Nimic nu îl înspăimântă mai tare pe un perfecționist ca asumarea de riscuri, căci în joc este chiar prețuirea de sine”.

Definiția perfecționismului

Din perspectiva lui Brene Brown, perfecționismul este:

Un sistem de convingeri autodistructiv și care dă dependență, centrat în jurul următoarei idei: “Dacă arăt, trăiesc și acționez perfect, voi putea evita sau minimalizadureroasele sentimente ale rușinii, judecăților critice și vinovăției”.

Perfecționismul este autodistructiv pentru simplul motiv că perfecțiunea nu există. Ea este și va rămâne un scop de neatins. În plus, perfecționismul ține de percepție – NOI dorim să fim percepuți ca fiind perfecți.

Perfecționismul dă dependență, pentru că atunci când experimentăm rușinea, vinovăția și judecățile critice, noi punem aceste sentimente pe seama faptului că nu am fost îndeajuns de buni – adică n-am fost perfecți. “De aceea, în loc să punem la îndoială logica perfecționismului, noi ne afundăm și mai tare în încercarea de a trăi, de a arăta și de a face totul perfect”.

Rușinea, judecata critică și vinovăția ( inclusive teama de aceste sentimente) sunt realități ale experienței umane. Perfecționismul, nu face decât să amplifice șansele de a experimenta aceste emoții dureroase și conduce adesea la autoînvinovățire.

Pentru a putea să depășim perfecționismul e nevoie de a ne explora temerile personale, de a schimba dialogul cu noi înșine, punând mai multă blândețe și compasiune de sine. Doar așa putem ajunge să fim în regulă cu ceea ce facem, inclusv cu a greși. Practic, să învățăm să ne spunem, “Am făcut ce am putut mai bine”!