Cea mai bună alegere pe care o poate face orice fumător este să renunțe complet la tutun și nicotină. Adevărul este însă că nu mulți reușesc să o facă. Adulții care altfel ar continua să fumeze merită alternative mai bune, fără fum, create cu ajutorul științei și inovației.
Acestea se bazează pe eliminarea arderii tutunului, care este înlocuită cu încălzirea acestuia la temperaturi mult mai mici. Această temperatură este suficientă pentru a elibera nicotina fără a arde tutunul, ceea ce reduce semnificativ nivelurile substanţelor toxice emise.
Cadrul de reglementare ar trebui să le permită fumătorilor adulți accesul la informații corecte, care să nu-i inducă în eroare și să le faciliteze în același timp trecerea la alternativele fără fum. În plus, aceste informații i-ar ajuta să cunoască diferența dintre alternativele fără fum și țigări. Alternativele fără fum nu sunt lipsite de riscuri și conțin nicotină, care provoacă dependență, însă eacestea sunt o alegere mai bună decât continuarea fumatului dacă sunt fundamentate științific și produse conform măsurilor corespunzătoare de control al siguranței și calității.
În prezent, anumite guverne restricționează accesul la informații despre astfel de produse. Totodată, anumite organizații care susțin măsuri stricte de control al tutunului refuză să ia în considerare inovațiile realizate de industria tutunului. Alternativele viabile pot fi utile pentru a complementa, măsurile existente pentru renunțarea la fumat și prevenirea acestuia. Informarea incorectă, restricționarea informației sau chiar informarea eronată cu bună știință sunt factori care pot duce la o multitudine de păreri greșite despre potențialul alternativelor fără fum de a reduce riscurile asociate fumatului.
E foarte simplu și clar – deoarece nu ard tutunul, produsele fără fum, precum produsele din tutun încălzit, țigările electronice și tutunul snus, nu produc fum. Produsele din tutun încălzit generează un aerosol care conține nicotină. Ele încălzesc tutunul la temperaturi suficient de ridicate pentru a elibera nicotina și aromele tutunului, dar împiedică arderea acestuia. Țigările electronice (cunoscute ca vapes, produse de vapat sau sisteme electronice de livrare a nicotinei) încălzesc un lichid care conține nicotină și arome. Se produce astfel un aerosol, denumit de unii vapor, de aici și termenul de vaping.
*Raportul global OMS privind tendințele în materie de prevalență a fumatului de tutun 2000-2005, 2018