În timpul sarcinii unele teste medicale sunt obligatorii. Unul dintre cele mai importante atât pentru sănătatea mamei dar și a fătului este cu siguranță cel al tensiunii arteriale. Sarcina poate afecta tensiunea arterială a unei femei. Am aflat ce se poate întâmpla dacă apare pre-clampsia. Dar și ce trebuie să faci când iei anticoncepționale.
O formă particulară de hipertensiune arterială este cea declanșată la femei în cursul sarcinii. ”În această situație pot apărea: pierdere de proteine prin urină, edeme (umflarea extremităților), până la convulsii, complicații cunoscute sub numele de pre-eclampsie și eclampsie. Se impune tratament de urgență întrucât este amenințată viața mamei și fătului” explică dr. Ana-Maria Vintilă, medic cardiolog.
Știm că există o legătură între consumul exagerat de sare și creșterea tensiunii arteriale. Ce se poate întâmpla în sarcină, dacă femeia gravidă simte nevoia de sărat exagerat? ”Nu trebuie să uităm și poftele care pot apărea în sarcină, iar una dintre ele este exact pofta de ceva sărat. Sau de covrigei, pufuleți, etc. În timpul sarcinii este foarte important să fim atente la dietă, să ne asigurăm nouă și fătului toate vitaminele și mineralele necesare fără să luăm excesiv în greutate” a mai explicat medicul cardiolog. În general poftele sunt asociate și unor carențe, iar analizele de sânge recomandate de medic pot releva astfel de aspecte, care se pot corecta prin tratament specific..
La vârsta de 20-30 de ani, cum poate o femeie să-și mențină tensiunea arterială sănătoasă? ”Femeile tinere sunt protejate de dezvoltarea hipertensiunii, în parte, de estrogenul endogen. Pe măsură ce femeile înaintează în vârstă, devin mai predispuse să dezvolte hipertensiune arterială și consecințele asociate BCV. Femeile au, de asemenea, forme particulare de hipertensiune, asociate cu sarcina, menopauza și utilizarea contraceptivelor” a mai menționat dr. Ana-Maria Vintilă. Sfaturile de prevenție sunt aceleași ca și în cazul bărbaților tineri, desigur.
Fiind vorba despre adoptarea unui stil de viață activ și o dietă echilibrată, recomandarea este ca aceste modificări să se facă în familie, în cuplu, în grupul de prieteni. Astfel mai ușor devin obișnuințe. ”În ceea ce privește formele particulare de hipertensiune la femei, în intervalul de vârstă 20-30 ani ne putem confrunta cu HTA asociată sarcinii (cu atât mai frecventă cu cât vârsta gravidei este mai înaintată și există factori de risc asociați) sau HTA asociată contraceptivelor. În aceste situații, tensiunea arterială trebuie măsurată frecvent și riguros pentru a lua măsurile necesare la timp”.