Nu salva pe nimeni! Pastila de PSIHOLOGIE

A nu salva pe cineva înseamnă să-l ajuți să se dezvolte.
  • Publicat:
  • Actualizat:

A nu salva pe cineva nu înseamnă să stai să te uiți nepăsător când o persoană dragă este într-un necaz. Înseamnă să-i oferi sprijin, dar să nu treci tu prin furtună în locul ei. Colega noastră Bianca Poptean, psiholog, ne spune de ce nu e bine să salvezi pe cineva.

Dacă e o persoană pe care o iubești și trece prin suferință, nu o salva! Știu că e greu de citit, da să mai pui și în aplicare această idee! Am trecut prin multe situații cu copiii sau părinții mei când aș fi vrut să sufăr eu în locul lor, să fac cumva să-i scutesc de suferință. Însă ce am învățat este că salvând pe cineva, îi răpești practic lecția pe care acea persoană o are de învățat, îi răpești puterea pe care persoana la care ții are nevoie să descopere că o are în interior! Și poate învăța acea lecție și poate descoperi acea forță interioară, doar trecând prin acea furtună!

Fii alături de persoana pe care o iubești, spune-i că ai încredere în ea, reamintește-i că are puterea de a trece prin acea situație, spune-i că ești acolo pentru orice are nevoie, dar nu o salva! Nu trece tu prin furtună în locul ei sau nu alunga tu furtuna, astfel încât nici măcar ploaia să n-o mai atingă!

Pentru că dacă o salvezi, îi furi lecția pe care are nevoie să o înțeleagă și nu-i dai voie să conștientizeze forța interioară pe care o are.

Mai mult decât atât, nu o lași să se dezvolte, să crească, să-și clădească încrederea în sine. Pentru încrederea în sine are legătură cu a ne expune la situații problematice, are legătură cu a procesul de a găsi soluții atunci când suntem într-o situație dificilă.

Ori, dacă găsești tu soluții în locul acelei persoane, îl privezi de procesul de a găsi singur soluții și de a-și crește, astfel, încrederea în sine!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult