Când vine vorba despre amenajarea propriei locuințe, cu toții încercăm să alegem variante și soluții care să urmărească îndeaproape, stilul nostru personal. Încercăm să transmitem prin povestea arhitecturală a căminului nostru, propria personalitate astfel încât, să reușim să imprimăm locului unde ne vom petrece cea mai mare parte a vieții în compania familiei sau a persoanei iubite, acea senzație specială de “acasă”.
În acest sens, meșterii sibieni în șeminee și soluții profesionale de cos de fum, ne vor ajuta cu informații avizate despre cum poate reuși un șemineu să transforme radical o simplă locuință, într-un sanctuar personal în care, toate grijile sau problemele cotidiene se vor topi la căldura îmbietoare a focului pe lemne.
Fără prea multe ezitări, am primit răspunsul că, una dintre cele mai potrivite, dar și utile modalități de a înnobila cu adevărat o locuință, se poate obține prin montajul unui model premium din oferta de șeminee tradiționale, disponibile în showroom-ul central de la Sibiu sau în stocul partenerilor oficiali răspândiți pe întreg teritoriul țării. Așadar, un șemineu pe lemne va domina orice spațiu cu aura sa plină de magie și căldură, transmițând un mesaj celor care îți vor trece pragul casei – acela de confort total, eleganță și bun gust în alegerea soluțiilor de amenajare.
Un astfel de dispozitiv termic special, pe lângă rezolvarea sursei de căldură a locuinței, reușește să îmbine perfect eficiența, cu designul deosebit la standarde de siguranță și confort dintre cele mai înalte. În funcție de scopul pentru care ne gândim la construcția unui șemineu, putem opta fie pentru randament și confort termic, alegând un model pe lemne clasic, fie doar pentru design, caz în care vom vorbi despre un șemineu decorativ, perfect pentru living-urile din apartamentele de la bloc, unde se dorește o amenajare care să reproducă fidel, atmosfera magică a unui șemineu tradițional.
De la meșterii sibieni mai aflăm că, un alt aspect esențial în planificarea construirii unui șemineu pe lemne sau a unei sobe este reprezentat de calitatea coșului de fum! Alegerea soluției potrivite de evacuare este extrem de importantă, mai ales că, un șemineu cu un coș de fum improvizat, nu va funcționa la adevăratul potențial chiar dacă focarul este unul de ultimă generație.
Șemineul construit pentru randament trebuie gândit înainte de achiziționarea materialelor. Focarul trebuie ales în funcție de suprafața de încălzit. Abia în momentul finalizărilor deciziilor luate din punct de vedere tehnic, putem trece la următoarea etapă, aceea în care se va stabili designul de șemineu.
În funcție de preferințele tale, un șemineu poate fi placat cu marmură sau piatră, lipite cu un adeziv flexibil special, rezistent la temperaturi extreme. Tot ce înseamnă design și estetică ține de gusturile fiecăruia, singura limită fiind impusă de propria imaginație sau stilul locuinței tale. Nu e de mirare că la final, te vei putea bucura de atmosfera magică creată de un șemineu premium la costuri corecte.
Asadar, începând de la șeminee, sobe, coșuri de fum sau ustensile gratar, meșterii sibieini îți stau la dispoziție cu o ofertă potrivită pentru toate gusturile, extrem de variată, dar și cu servicii de montaj profesional, consultanță dedicată, transport gratuit în întreaga țară și garanție de până la 5 ani. Așa că, te sfătuim să investești inteligent într-o sursă de căldură premium de care să te poți bucura în confortul casei sau cabanei tale de la munte, unde vei petrece cu siguranță, clipe de neuitat alături de familie, prieteni sau persoana iubită!