Ziua din săptămână când ai cel mai mare risc de a face un infarct fatal. STUDIU

  • Publicat:
Ziua din săptămână când ai cel mai mare risc de a face un infarct fatal. STUDIU
Foto: Profimedia

Cercetătorii din Irlanda de Nord au descoperit că există un risc mai mare de a face infarct în zilele de luni ale săptămânii.

Infarctul este una dintre cele mai de interes afecțiuni pentru oamenii de știință și nu e de mirare de ce. Acesta, alături de alte boli cardiovasculare, reprezintă una dintre cele mai comune cauze de deces subit.

Riscul de infarct, crescut în zilele de luni ale săptămânii

Știm deja că riscul apariției infarctului este mai mare în timpul iernii sau dimineața, în primele ore ale zilei. Acum, oamenii de știință au descoperit că riscul cel mai mare de suferi un infarct este în zilele de luni ale săptămânii.

Potrivit datelor a peste 10.000 de pacienți din Irlanda de Nord analizate de specialiști, riscul de infarct crește cu 13% în zilele de luni. Explicația? Oamenii se întorc după două zile relaxante libere, din weekend, și revin la presiunea de la locul de muncă.

Riscul de infarct și fenomenul Blue Monday

Datele analizate sunt ale pacienților internați în perioada 2013-2018 cu cel mai grav tip de infarct miocardic –  cel STEMI – care apare atunci când alimentarea cu sânge a unei porțiuni a inimii este o oprită parțial sau total, din cauza blocării unei artere coronare.

Experții consideră că ar putea fi o legătură între infarctul de la începutul săptămânii și fenomenul de Blue Monday (Lunea cea tristă, în limba română ), un concept care nu a fost pe deplin înțeles de specialiști și care reprezintă cea mai deprimantă zi din an.

Alte studii mai vechi au sugerat că infarctul se produce mai des lunea și explicația a fost ritmul circadian – ciclul de somn și veghe.

Ce înseamnă infarct miocardic?

Infarctul miocardic este denumirea medicala a necrozei miocardice acute. De regula, este cauzat de trombi (cheaguri formate la nivelul arterial, venos) care blocheaza circulatia fluxului sangvin si produc necroza ischemica a muschiului cardiac.

Cauzele infarctului miocardic

In cele mai multe dintre cazuri, etiologia infarctului miocardic este reprezentata de aterosclerozaPe scurt, ateroscleroza reprezinta o afectiune a peretilor vaselor sangvine care, in timp, conduce la reducerea diametrului vasului de sange pana la infundarea acestuia. Aceste depuneri de placi ateromatoase pot cauza complicatii precum: angina pectorala, infarctul miocardic, accidentul cerebral etc.

Exista, insa, si cazuri nonaterosclerotice dintre care putem enumera traumatismele (disectia de aorta, emboliile coronariene, prolapsul de valva mitrala, endocardita bacteriana, hipertrofia ventriculara, consumul de substante interzise, spasmele coronariene etc.)

Pacientii cu angina instabila si cei cu factori de risc coronarian au un risc crescut de infarct miocardic acut. Factorii de risc sunt de doua tipuri:
a) factorii de risc nemodificabili precum: varsta, sexul, istoricul familial
b) factori de risc modificabili precum: fumatul, dislipidemia, diabetul, obezitatea, hipertensiunea etc.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cristina Tudor - Redactor
Și-a început activitatea în jurnalismul online în redacția Digi24, în 2014, unde a petrecut câțiva ani buni. Acolo a redactat articole în toate domeniile, însă cu timpul a început să se contureze o predilecție către subiectele legate de sănătate, realizând inclusiv o campanie ce ...
citește mai mult