Telemea cu roșii și ardei gras la cuptor – rețeta verii

Redacția CSÎD a încercat o rețetă perfectă pentru vară - telemea cu roșii și ardei gras la cuptor.
  • Publicat:
Telemea cu roșii și ardei gras la cuptor – rețeta verii
Rețeta delicioasă: telemea cu roșii la cuptor. Foto: Mădălina Drăgoi

Nouă românilor ne place la nebunie salata de roșii cu telemea. Dacă mai are și ceapă verde, ardei gras, castraveți salata este perfectă. Iar dacă telemeaua este și de oaie, atunci toate sunt bune. Însă, mereu este loc de experimentat noi gusturi. Sau noi variante. Căci tot circulă pe internet celebra rețetă de brânză feta cu roșii la cuptor, ne-am gândit să încercăm și varianta românească. Și anume, brânză telemea, roșii de grădină, ardei gras, ceapă verde la cuptor.

Internetul este o sursă importantă pentru inspirația culinară. Însă măiestria stă în a adapta la ingredientele ușor de găsit în țara ta, sau chiar pe care le ai deja în casă rețetele care îți facă cu ochiul. O idee este să schimbați brânza feta cu telemea sau o altă brânză

Ce ingrediente să cumperi de la piață pentru rețeta de telemea sau feta cu roșii și ardei la cuptor

Puneți în coșul de cumpărături o bucată de brânză telemea sau brânză feta, roșii cherry sau roșii de grădină, ardei gras sau chiar mini ardei gras, ceapă (poate să fie ceapă verde), usturoi (poate fi și usturoi verde), sare de mare, condimente (tip oregano, busuioc, chilli), ulei de măsline.

Telemea cu roșii la cuptor, foto Mădălina Drăgoi
Rețetă : Telemea cu roșii la cuptor, foto Mădălina Drăgoi

Telemea cu roșii și ardei gras la cuptor – rețetă

Ingrediente:

  • Circa 250 grame de brânză telemea sau feta
  • 300 g de roșii
  • 150 g de ardei gras
  • 2, 3 cepe
  • 2, 3 căței de usturoi
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • Sare după gust
  • Piper – după gust
  • Oregano – după gust
  • Busuioc – după gust
  • Chilli – un praf (opțional)
  • Rozmarin (opțional)

Mod de preparare:

Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt se așază felia de brânză. În jurul ei se pun roșiile tăiate, ardeiul gras, ceapa, usturoiul, condimentele. Cuptorul se dă la circa 180 grade C. Se lasă circa 20 de minute. Se poate servi alături de o salată verde. Poftă bună! Preparatul este delicios atât cald cât și rece.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult