Ruptura de ligament încrucișat anterior (LIA) produce diferite grade de durere și disconfort, instabilitatea genunchiului și incapacitatea de a mai călca corect. Tratamentul leziunii este individualizat în funcție de fiecare caz în parte și nu este mereu chirurgical, însă medicul ortoped este singurul care poate decide ce tip de tratament este potrivit pacientului diagnosticat cu această afecțiune.
La nivelul fiecărui genunchi există 4 mari ligamente, iar fiecare dintre acestea oferă stabilitate multidirecțională genunchiului. Ligamentul încrucișat anterior (LIA) este unul dintre cele 4 ligamente care compun articulația genunchiului, iar rolul său principal este acela de stabilizator al articulației în plan antero-posterior.
Dislocarea, lezarea sau ruptura ligamentului încrucișat poate conduce către instabilitatea acestei articulații, cu limitarea severă sau chiar imposibilitatea de a efectua activități fizice, în special sportive.
În majoritatea cazurilor, ruptura ligamentului încrucișat anterior (LIA) se produce în timpul practicării activităților fizice care pun presiune mai mare pe genunchi, în special în cazul activităților sportive.
Indiferent că este vorba despre practicarea unui sport de performanță sau în scop recreațional, există câteva mișcări care plasează pacientul în categoria de risc pentru a dezvolta această afecțiune.
Astfel, schimbările rapide de direcție, decelerarea bruscă și/sau săriturile se numără printre cele care produc ruptura LIA în multe dintre cazuri. Dacă practicați sporturi precum fotbalul, tenisul, baschetul sau schiatul, mare atenție la presiunea exercitată asupra genunchiului și la încălzire, care este obligatorie înainte de oricare dintre aceste activități, mai ales dacă nu aveți în general un stil de viață activ.
Pe lângă aceste cauze de natură traumatică, există și altele de care ar trebui să ținem cont pentru a nu ne mări șansele de a dezvolta această patologie.
Încălțămintea neadecvată care nu permite piciorului o poziție corectă și confortabilă în timpul practicării activităților sportive ne poate plasa în categoria de risc pentru a dezvolta această afecțiune, iar suprafețele artificiale sau foarte rigide pe care alegem să ne antrenăm de asemenea pot avea o influență negativă asupra articulației genunchiului.
Chiar dacă simptomele diferă în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, există câteva comune pe care cei mai mulți dintre pacienții diagnosticați cu ruptura LIA le-au resimțit.
Așadar, primele semne care ar trebui să vă pună pe gânduri și să vă îndemne să mergeți la un consult de specialitate pot fi:
Singurul care vă poate confirma diagnosticul de ruptură de ligament încrucișat anterior (LIA) este medicul ortoped.
În cele mai multe dintre cazuri, examinarea clinică este suficientă deoarece poate determina dacă există o leziune semnificativă ligamentară. Aceasta presupune testarea capacităţii acestui ligament de a preveni tibia de la mobilizare pe femur.
În cazul în care examinarea clinică nu a fost suficientă, medicul ortoped mai poate recomanda și:
Ruptura completă sau aproape completă de LIA nu se poate vindeca de la sine niciodată, însă este adevărat faptul că nu toate rupturile ligamentului încrucișat anterior (LIA) necesită intervenție chirurgicală.
În cazul pacienților care au un stil de viață activ sau mai ales în cazul celor care practică sporturi de performanță, reconstrucția LIA este cea mai eficientă metodă de tratament.
Aceasta poate redobândi mobilitatea genunchiului și le poate permite pacienților să își reia orice activitate la nivelul la care o făceau înainte.
În cazul vârstnicilor, sedentarilor sau în cazul pacienților pentru care intervenția chirurgicală poate reprezenta un pericol pentru sănătatea acestora, tratamentul conservator este cel recomandat și implică de regulă ședințe de fizio-kinetoterapie.
În cazul tratamentului chirurgical, ligamentul încrucișat anterior este reconstruit folosind tehnici asistate artroscopic, iar intervenția este cunoscută sub denumirea de ligamentoplastie.
În general, în reconstrucția ligamentului încrucișat anterior recomand utilizarea grefelor recoltate de la pacient (autogrefe) din numeroase motive. Cele mai importante sunt:
Așadar, proprietățile biomecanice ale autogrefei se apropie de cele ale ligamentului natural, iar fixarea acesteia trebuie făcută la locul de atașare anatomic al ligamentului nativ.
Citește și: Neuromul Morton: cauze, simptome, opțiuni de tratament
Una dintre grefele pe care le recomand cel mai des în reconstrucția LIA este cea de ischiogambieri – Gracilis și Semitendinos (Grefa Hamstring). Și asta deoarece se poate recolta foarte ușor cu ajutorul tehnicilor minim-invazive, iar durerea este redusă la locul de recoltare.
Pe lângă aceasta, sunt des utilizate și recomandate și aceste tipuri de grefe:
Cel mai rar utilizată este grefa sintetică, pe care o recomand doar în cazuri extrem de rare când nu există altă soluție. Acest „ligament artificial” este indicat să se folosească împreună cu autogrefa pentru rezultate cât mai bune.
Indiferent de grefa utilizată, scopul acestei intervenții este acela de a reda pacientului un genunchi foarte stabil si de a-l ajuta să prevină apariția anumitor leziuni ale meniscurilor sau cartilajelor.