Diagnostic: hipotiroidismul. Ce alimente nu fac bine tiroidei?

Pe lângă medicația specifică, este foarte important ca regimul alimentar să fie corelat cu simptomele pe care hipotiroidismul le generează.
  • Publicat:
Diagnostic: hipotiroidismul. Ce alimente nu fac bine tiroidei?
Cori Grămescu, nutriționist și antrenor de Pilates, foto arhivă

Glanda tiroidă ajută în controlul creșterii și refacerii celulare, dar și în buna funcționare a metabolismului. Printre problemele de sănătate ale glandei tiroide se numără și hipotiroidismul. Hipotiroidismul este o afecțiune a glandei tiroide ce apare atunci când corpul nu produce suficienți hormoni tiroidieni. Tratamentul medicamentos se impune, dar este important și o dietă alimentară ce susține sănătătatea tiroidei.

 

Hipotiroidismul afectează 1-2% din populația globală și este de 10 ori mai comun la femei decât la bărbați. Medicii endocrinologi atrag atenția asupra importanței tratamentului medicamentos în această afecțiune medicală. Tratamentul trebuie susținut de un stil de viață sănătos dar și de un regim alimentar. ”Un meniu zilnic corect, care include alimentele necesare pentru buna funcționare a glandei tiroide vă va ajuta să ameliorați din simptomele negative ale acestei afecțiuni” explică Cori Grămescu, nutriționist și instructor de pilates.

Ce simptome apar în cazul hipotiroidiei?

Printre semnele și simptomele experimentate de persoanele cu hipotiroidism se numără:

  • oboseala puternică,
  • pierderea părului,
  • creștere de greutate,
  • senzație frecventă de frig
  • depresie,
  • constipație
  • piele uscată

Ce alimente sunt bune pentru hipotiroidism?

Cea mai frecventă problema care apare în caz de hipotiroidism se referă la constipație. Acesta este adeseori primul simptom pe care persoanele care ajung să aibă probleme cu tiroida îl resimt. ”În acest sens, un meniu bogat în legume și fructe este punctul de plecare în refacerea echilibrului corpului nostru. Alegeți să consumați circa 800-1000 de grame de legume și fructe pe zi pentru a vă acoperi necesarul de fibre și glucide sănătoase. Legumele trebuie să fie atât crude, cât și gătite, pentru un plus de confort digestive” a explicat Cori Grămescu.

Ce să nu mănânci dacă ai probleme cu tiroida?

Din categoria legumelor, se recomandă a se consuma cu moderație crucifere – kale, varza, conopida, broccoli și varza de Bruxelles. ”Mai ales dacă aveți deficiență de iod vă vor afecta aceste alimente, care ar trebui consumate gătite și în cantități moderate, fără a fi mâncate zilnic. Atenție și la derivatele din soia. Trebuie consumate cu moderație în afecțiunile de tiroidă, având efecte secundare potențate negativ de lipsa iodului în alimentație. Alte alimente bogate în substanțe goitrogene sunt: tofu, tempeh, edamame, cartof dulce, piersici, mei, sâmburi de pin și arahide. Toate trebuie consumate cât mai rar în afecțiunile de tiroidă și meiul trebuie evitat complet” a mai explicat Cori Grămescu.

Consultant de specialitate: Cori Grămescu, nutriționist și instructor de Pilates

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult