Musculițele bețive sunt rezistente, dar nu invincibile! Cea mai bună soluție să scapi de muștele de fructe este să le „atragi” într-o capcană cu oțet și săpun de vase. Ideal ar fi să eviți apariția lor, dar dacă faptul e consumat și te-ai trezit cu casa plină de musculițe bețive, iată ce poți face!
Dacă vrei să scapi de musculițele bețive fără să folosești spray-uri cu miros puternic și potențial toxic pentru animalele de companie, poți prepara o soluție „capcană” în care aceste insecte își vor găsi sfârșitul.
Umple un castron mic sau un borcan cu 200 ml de oțet din cidru de mere și adaugă câteva picături de săpun lichid de vase. Acoperă recipientul cu folie alimentară de plastic și fă câteva găurele cu o scobitoare.
Pune recipientul-capcană în bucătărie sau zonele infestate cu muște și așteaptă ca soluția magică să-și facă efectul.
Mirosul oțetului va atrage muștele bețive, folia găurită va preveni evadarea acestora odată intrate în soluție, iar săpunul de vase le va trage la fund, acestea înecându-se. Dacă nu ai oțet din cidru de mere poți folosi și oțet din vin alb cu puțin zahăr și săpun de vase.
Poți face mai multe astfel de capcane, pe care să le pui în zonele problematice din casă.
O altă metodă de a scăpa de muștele de fructe este să le atragi cu… fructe stricate, adică exact motivul pentru care au apărut.
În loc să arunci fructele stricate, folosește-le pe post de momeală ca să scapi de musculițele bețive. Pune 1-2 fructe stricate, tăiate pe jumătate într-un recipient în care ai adăugat puțin oțet. Acoperă recipientul cu hârtie sau folie alimentară în care, din nou, faci câteva găurele.
Amestecul de oțet și fructe stricate este prea apetisant pentru muște, acestea fiind atrase rapid spre capcană, de unde nu mai pot evada.
Și mai simplu, lasă pe masă o doză în care mai ai puțin suc sau bere, ori un pahar mic cu vin. Muștele sunt atrase de miros și sigur vor pica în capcană. Nu degeaba li se spune muște bețive!
Nu în ultimul rând, poți folosi bandă adezivă pentru muște, care costă doar 50 de bani bucata.
Vezi aici și alte soluții naturale anti-insecte. Cum scăpăm de muşte, ţânţari, furnici și gândaci pe timp de vară?
Musculițele bețive sau muștele de fructe – numite drosofile – se pot înmulți foarte rapid. Acestea apar parcă de nicăieri în casa noastră, deoarece sunt foarte mici (dar în 8 zile ajung deja la maturitate) și se pot strecura chiar și prin ochiurile plasei de țânțari.
O femelă poate să depună chiar și 100 de ouă zilnic în timpul vieții (aproximativ 30 de zile), care eclozează în mai puțin de 24 de ore. Așa că se poate ajunge ușor de la câteva musculițe bețive la o invazie în toată regula în scurt timp!
Cel mai mult le atrage mirosul de fructe sau legume foarte coapte, chiar stricate, așa că ai grijă să nu le lași să ajungă în acest stadiu sau aruncă-le cât mai rapid pentru a nu atrage „invadatorii”. O altă variantă este să folosești fructele pe cale să se strice în diverse compoziții pentru prăjituri, limonadă, marinadă pentru carne, măști de față etc.
Și dozele sau sticlele de suc, bere ori vin atrag muștele bețive, prin urmare ai grijă să le arunci la gunoi cât mai rapid. Alte „atracții” pentru musculițele bețive sunt mopurile, bureții sau lavetele murdare și umede, coșul de gunoi, picăturile de sos scăpate pe masă, vesela și scurgerile înfundate cu resturi de mâncare.