Măsurarea zilnică a glicemiei este o rutină pentru persoanele cu diabet. Însă trebuie respectate anumite reguli pentru a obține valori precise! Evită următoarele greșeli când îți măsori glicemia.
Mâinile pot ascunde numeroși microbi, chiar dacă aceștia nu se văd cu ochiul liber. De aceea este foarte important să te speli bine pe mâini cu apă caldă și săpun și să te usuci înainte să îți măsori glicemia, altfel rezultatele pot fi imprecise.
Un studiu publicat în Diabetes Care a arătat că sângele persoanelor care nu s-au dezinfectat corect poate releva cifre incorecte ale glucozei, mai ales dacă au atins fructe înainte.
O altă greșeală care trebuie evitată când îți măsori glicemia este dezinfectarea cu spirt (care poate duce la valori mai mici înregistrate de glucometru) sau atingerea cu limba a vârfului degetului (duce la valori mai mari ale glicemiei înregistrate de aparat).
Multe persoane aleg să se înțepe în același deget și în același loc, însă medicii avertizează că acest lucru este greșit.
În schimb, ei recomandă alternarea degetelor și a zonelor înțepate, pentru a lăsa timp pielii din zona respectivă să se vindece și pentru a preveni durerea.
La fel de important CUM este și CÂND măsori glicemia. De multe ori persoanele cu diabet își măsoară glicemia la 30 de minute după masă, dar acest lucru este greșit, atenționează medicii.
Testarea la interval prea scurt după masă poate oferi valori nerealiste ale glicemiei, prea mari. Atenție și la consumul de cafea îndulcită, sucuri, fructe – și acestea influențează valorile glicemiei!
Cele mai precise rezultate sunt obținute atunci când măsori glicemia dimineața, la trezire, înainte de a mânca și la 2 ore după masă.