De ce ne lăsăm atât de ușor influențați și cum putem reduce influența pe care o au ceilalți asupra noastră

  • Publicat:
De ce ne lăsăm atât de ușor influențați și cum putem reduce influența pe care o au ceilalți asupra noastră
Sursa foto: pexels

Potrivit specialiștilor, factorii externi, precum cultura, mediul în care trăim, statutul socio-economic – toți aceștia au o influență extraordinară asupra noastră ca indivizi. Iată mai multe despre acest lucru mai jos.

De ce ne lăsăm atât de ușor influențați?

Relațiile ne afectează modul în care relaționam cu noi înșine, dar și cu ceilalți. Experiențele trăite în copilărie, adolescență, dar și la maturitate uneori sunt adesea fundamentale.

Astfel, familia, colegii de școală sau de lucru, prietenii, dar și cunoștințele, cei care trec pasager prin viața noastră pot avea un impact considerabil asupra noastră.

Am să te rog acum să îți răspunzi la două întrebări:

  1. Eșți genul de persoană care se lasă ușor influențat de ceilalți?
  2. Ești de acord cu ceilalți doar pentru a păstra pacea și armonia în relații?

Dacă răspunsul tău a fost ‘DA’ la ambele întrebări, înseamnă că nu permiți că gândurile și sentimentele tale să fie reale, să iasă la iveală. Ceea ce nu e neapărat un lucru bun. Ba dimpotrivă, asta înseamnă că NU EȘTI SINCER/A TU CU ȚINE.

Dacă vrei să fii stăpânul vieții tale, acesta este un pas pe care va trebui să îl faci la un moment dat.

Nu este nimic greșit în a avea propriile opinii, în a-ți exprima gândurile și ideile pe un anume subiect, CHIAR dacă alții nu sunt de acord cu cu ține.

Este SĂNĂTOS să îți arăți sentimentele. Este NECESAR să fii autentic. Dacă vrei să trăiești în armonie cu tine.

Citește și: Ce să îți permiți în 2023 pentru a fi în deplină armonie cu tine

Cum poți reduce influența pe care ceilalți o au asupra ta?

Fii deschis la gândurile tale și înțelege de ce anume gândești așa

Când vine vorba de ce anume îți pasă, este imperativ să fii pe deplin conștient de propriile gânduri și sentimente.

Fă-ți timp să reflectezi asupra a ceea ce contează pentru ține. Și nu mai încerca cu tot dinadinsul să fii pe placul tuturor. Vom deveni victimele propriilor gânduri astfel.

Ia-l pe NU în brațe!

Nu știi să spui NU? Învață! E sănătos să știi să spui NU atunci când trebuie. Dacă nu o spui atunci când e nevoie, atunci le dai celorlalți control asupra propriei tale vieți. Le permiți să între în viața ta, să facă alegeri în locul tău, să îți spună ce ai de făcut.

A spune NU nu înseamnă să fii nepoliticos sau egoist. Este necesar să îți trăiești propria viață și să te pui pe primul loc.

Nu te mai scuza sau justifica atunci când ai o nevoie, când nu vrei să treci peste principiile și valorile tale sau atunci când ai un alt punct de vedere decât ceilalți

Dacă nu ești de acord cu ceilalți, acest lucru este perfect acceptabil. Nu este OK să te scuzi sau să te justifici gratuit pentru că, pur și simplu, ai o opinie diferită.

Lumea nu este doar alb și negru, majoritatea nuanțelor vieții sunt gri. 🙂 Deci, nu îți face griji atunci când altcineva nu e de acord cu tine. În schimb, respectă faptul că tu și persoana care nu este de acord cu tine aveți capacitatea de a va respecta opiniile contradictorii.

Citește și: Învață să spui „NU” fără a te simți vinovată. Renunță la a mai fi un people pleaser

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult