Secretul chiftelelor suculente și fragede la cuptor. Ingredientul care trebuie pus în compoziție ca să nu fie tari

Cum faci cele mai gustoase chiftele la cuptor - află care este ingredientul esențial care le dă frăgezime și împiedică întărirea lor.
  • Publicat:
Secretul chiftelelor suculente și fragede la cuptor. Ingredientul care trebuie pus în compoziție ca să nu fie tari
Foto: Shutterstock

Sățioase, ușor de preparat, cu ingrediente ieftine și foarte gustoase, chiftelele sunt un preparat iubit de mulți români. Pentru a obține însă cele mai suculente și fragede chiftele la cuptor, există un ingredient esențial pe care trebuie să-l folosești în compoziție.

Pesmetul, ingredientul secret pentru chiftele fragede și suculente la cuptor

Secretul chiftelelor care nu se usucă și rămân fragede de se topesc în gură este pesmetul. Acesta ajută la „legarea” ingredientelor, dar are un rol important și în menținerea formei chiftelelor în timpul prăjirii sau coacerii la cuptor. 

În plus, pesmetul aerează compoziția, le dă chiftelelor frăgezime și previne uscarea excesivă a acestora. Dar mare atenție la cantitatea de pesmet folosită și la amestecarea cărnii – dacă amesteci excesiv compoziția, chiftelele vor fi dense și uscate!

Iată o rețetă pe care trebuie să o încerci ca să ne crezi pe cuvânt!

secretul chiftelelor suculente la cuptor
Foto: Shutterstock

Cum faci cele mai gustoase chiftele la cuptor: ingrediente

  • 800 grame carne tocată amestec (porc și vită – dar poți înlocui cu carne tocată din pulpă de pui sau de curcan, dacă vrei un preparat mai dietetic)
  • 5-6 linguri de pesmet
  • 1 ou
  • 20 grame parmezan ras
  • 1 ceapă albă tocată mărunt
  • 5 căței de usturoi dați prin presă sau pe răzătoare (sau mai mult, dacă îți plac chiftelele foarte usturoiate)
  • 1 legătură de pătrunjel proaspăt sau 2 lingurițe de pătrunjel uscat
  • sare, piper – după gust
  • puțină boia iute sau dulce – opțional, pentru culoare
  • ulei de măsline

Rețetă de chiftele cu carne la cuptor pe care toată lumea le va mânca cu poftă

Într-un castron încăpător, pune carnea tocată, pesmetul, parmezanul, oul, usturoiul, ceapa, pătrunjelul tocat, sarea și piperul, boiaua (opțional).

Amestecă ușor cu mâinile ca să se omogenizeze compoziția – nu mai mult de 1 minut. Acoperă castronul cu carne cu o folie și lasă la frigider cel puțin o oră.

Scoate compoziția de la frigider și formează chifteluțele cu mâinile umezite (cam 2 lingurițe = o chiftea). Le poți lăsa rotunde sau le poți aplatiza, în funcție de preferințe.

Cât se lasă chiftelele la cuptor și la ce temperatură

Pune chifteluțele într-o tavă întinsă tapetată cu hârtie de copt (ai grijă să lași suficient spațiu între ele). Stropește-le cu puțin ulei de măsline (poți folosi un spray, așa folosești o cantitate mai mică de ulei și acoperi mai bine chiftelele).

Pune tava cu chiftele la cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius. Lasă-le la copt 40 de minute, având grijă să le întorci pe cealaltă parte la jumătatea timpului.

chiftele la cuptor
Foto: Shutterstock
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandări: