Prostata este o glandă cu forma similară unei nuci, care se regăsește în jurul uretrei, tubul prin care urina este eliminată. Este parte a sistemului reproducător masculin, iar principala sa funcție, alături de alte organe, este de a adăuga fluid lichidului seminal. Acest fluid este purtător de spermatozoizi. Află din articol ce este prostata mărită, care sunt simptomele și ce remedii te pot ține la distanță de intervenția chirurgicală.
Prostata mărită are două faze de creștere. Aceasta se dublează ca dimensiune în adolescență, apoi continuă să crească toată viața începând cu vârsta de 25 de ani. O prostată excesiv de mare rezultă boala hiperplazia benignă de prostată și poate restricționa parcursul urinei din vezică prin uretră.
Simptomele prostatei mărite sunt:
Din păcate, în lucrările recente, cercetătorii nu au descoperit o modalitate prin care prostata mărită poate fi prevenită. Pentru unii pacienți acest lucru se întâmplă natural, odată cu înaintarea în vârstă. Mai exact, poate afecta aproximativ 50% dintre bărbații cu vârste de 51-60 de ani.
Deși nu poate fi prevenită, din fericire poate fi tratată, în special dacă este depistată din timp.
Iată care sunt factorii care pot duce la mărirea prostatei:
Majoritatea bărbaților au șansă de 50% de a dezvolta hiperplazia benignă de prostată până la vârsta de 60 de ani și există riscul de 90% până la vârsta de 85 de ani.
Cercetările despre hiperplazia benignă de prostată au asociat această afecțiune cu riscul de cancer de prostată și cancer de vezică.
Iată o listă de alimente pe care trebuie să le introduci în dietă pentru a ține sub control prostata mărită.
Licopenul este un pigment natural prezent în fructe și legume. Un studiu pilot arată că în ruma consumului zilnic de licopen și ulei de măsline extravirgin se îmbunătățește sănătatea prostatei și reduce nivelul de antigen specific prostatei.
Roșiile sunt cea mai bogată sursă de licopen și oricine își poate permite acest fruct bogat în antioxidanți. În general, cu cât culoarea fructului sau legumei este mai roz sau mai roșie, cu atât mai mare este conținutul de licopen.
Alte surse de licopen sunt:
Ceaiul verde conține un nivel crescut de antioxidanți, iar unele cercetări sugerează că îmbunătățește sistemul imunitar și încetinește creșterea celulelor benigne de prostată. Este important de reținut faptul că ceaiul verde conține cofeină. Cofeina poate stimula vezica și poate produce nevoia urgentă de a urina, înrăutățind astfel simptomele hiperplaziei benigne de prostată.
Nivelul estrogenului scade odată cu înaintarea în vârstă, motiv pentru care scade și cantitatea de zinc din organism. Cercetările sugerează că deficitul cronic de zic crește riscul de hiperplazie benignă de prostată și cancer de prostată în rândul pacienților trecuți de 50 de ani.
Suplimentele cu zinc pot reduce riscul de deficit de zic. Carnea de pui, fructele de mare și anumite semințe și nuci precum semințele de susan și semințele de dovleac conțin zinc.
O dietă bogată în acizi grași omega-3 poate reduce acțiunea compușilor care joacă un rol esențial în inflamarea prostatei. Alimentele bogate în omega-3 precum somonul, sardinele, macroul, ouăle, nucile și uleiurile vegetale nu trebuie să lipsească din dietă.
Merișoarele conțin fitonutrienți cu proprietăți antiinfalamtorii. Într-un studiu mic din 2010, 21 de bărbați au luat 500mg de pudră de merișoare, de trei ori pe zi, timp de șase luni. Comparativ participanților din grupul de control, cei care au consumat merișoare și-au îmbunătățit calitatea vieții și tractul urinar.
Alte alimente pe care ar trebui să le consumi pentru prostata mărită sunt:
Alimente pe care trebuie să le eviți:
Anumite schimbări simple în stilul de viață pot ameliora simptomele prostatei mărite, fie că iei tratament sau nu. Iată ce recomandă Harvard Health: