În școala românească, unde ar trebui să se promoveze sistemele de valori și principii sănătoase și să se construiască OAMENI, încă mai funcționează educația punitivă. Ce înseamnă asta? Aflăm în rândurile de mai jos.
Din nefericire, mulți profesori din România taxează mult prea ușor un moment de neatenție sau de necunoaștere. Ca orice ființă umană, și elevii au momente mai puțin bune, așa cum și profesorii la rândul lor trec prin diverse stări.
Astfel, elevul ar trebui punctat pentru evoluția sa generală, nu doar pentru cea punctuală. Elevul ar trebui notat pentru ceea ce știe, nu pentru ceea ce nu știe, deci ar trebui să existe o mai mare rigoare în notarea lui.
Este mai mult decât evident faptul că un elev încurajat va veni cu o altă motivație la școală, va fi mai productiv, mai determinat, mai disciplinat.
Un elev care va fi tratat bine de profesor va avea curajul să pună întrebări și să răspundă fără frica de a fi certat sau pedepsit cu o notă mică pentru că nu știe tot ce știe profesorul.
Noi, ca adulți, ne simțim prost atunci când un superior, un șef sau partenerul de viață ne subliniază „greșelile”, timp în care lucrurile bune le trece cu vederea, darămite un copil! Este, fără doar și poate, un sentiment de frustrare.
Altfel spus, dacă profesorii vor aștepta în continuare ca elevii să învețe de frică, să reacționeze la mustrări adresate, vor eșua ca dascăli. Acest concept învechit este deja dovedit nefuncțional.
Dacă profesorii se vor aștepta ca elevii să meargă la meditații de frica notelor mici de la clasă, aceștia vor merge probabil la ALT profesor.
Fenomenul meditațiilor oferite de profesorii de la clasă este încă, din păcate, unul necontrolabil. În realitate, acest fenomen există și este tolerat, deopotrivă, de părinți, elevi și cadrele didactice.