Vindecarea prin puterea minții. În ce condiții se face? Prof. Dr. Constantin Dulcan: „Eu personal am făcut acest lucru”

Întrebat dacă ne putem vindeca cu puterea minții, iată ce răspuns a oferit Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan.
  • Publicat:
Vindecarea prin puterea minții. În ce condiții se face? Prof. Dr. Constantin Dulcan: „Eu personal am făcut acest lucru”

Lilium Life Institute a organizat pe 30 august o conferință de presă prin care a anunțat prima ediție a evenimentului „Experiențele Vindecării”, în parteneriat cu editura Didactica Publishing House și cu Fundația Inimă pentru Inimă, care va avea loc în data de 8 septembrie 2023, începând cu ora 10:00, la Opera Națională din București.

În cadrul conferinței au fost prezenți Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, Dr. Liana Barnoș, medic – medicină generală, fondatorul Lilium Life Institute și Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, neurochirurg eminent, membru de onoare al Academiei Române.

Invitații au discutat despre tematica abordată în cadrul evenimentului „Experiențele Vindecării”, care se va concentra pe domeniile neuroștiințelor, imunologiei, longevității, soluțiilor de avangardă în prevenția și tratamentul maladiilor neurodegenerative, autismului, bolilor autoimune și cancerului.

Puterea minții și vindecarea

Întrebat de „Ce se întâmplă, Doctore?” dacă ne putem vindeca cu puterea minții, Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan a spus:

„Eu personal am făcut acest lucru. Îți asumi o răspundere. Fiecare stare psihică a noastră are o chimie. În 2003, când am fost operat, nu eram atât de informat ca în clipa de față, dar instantaneu am avut un sentiment de pace interioară profundă. Nu știam de ce. Acum știu. Această pace, această mulțumire cu tine însuți înseamnă o chimie a sănătății. Trebuie să înțelegem că venim dintr-un infinit invizibil, ajungem într-o lume concretă. Ne creăm propria realitate.

Modul în care gândim noi este legat de o chimie. Această chimie este benefică pentru sănătatea noastră sau nocivă. Vindecările prin puterea minții presupun niște condiții: elimini cuvântul „nu”, momentele de concentrare, de meditație pe această idee a vindecării sunt propice dimineața la trezire și seara înainte de momentul de a adormi pentru că suntem pe un alt ritm electroencefalografic care este permisivă tocmai pentru acceptarea unor idei benefice pentru sănătate”.

La rândul rău, Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, a povestit experiența sa cu virusul COVID-19 și cum a reușit să treacă peste boală cu ajutorul specialiștilor, dar și cu puterea minții. Reputatul neurochirurg a menționat că a făcut meditație în tot acest timp.

„Nu se poate ca eu cu mintea mea, cu creierul meu să nu înving această boală. Mintea mea trebuie să comande și eu să înving această boală, pentru că de mine depinde o întreagă familie, o întreagă comunitate (…) Mintea noastră trebuie să ne conducă înainte. Pe baza minții, corpul ascultă”, a spus Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult