Cum scapi de petele de grăsime și mirosul de mâncare din caserola de plastic. Trucuri inteligente pe care sigur nu le știai

  • Publicat:
Cum scapi de petele de grăsime și mirosul de mâncare din caserola de plastic. Trucuri inteligente pe care sigur nu le știai
Foto: Shutterstock

Caserola de plastic a prins miros de mâncare sau are pete de grăsime care cu greu pot fi eliminate de detergentul obișnuit? Avem pentru tine câteva soluții la care sigur nu te-ai fi gândit. Știai, de exemplu, că un pic de sare pusă în caserola de plastic, atunci când nu e folosită, poate elimina mirosul neplăcut de mâncare din ea? Află mai multe trucuri!

Citește și: De ce miros urât prosoapele. Pune ASTA în mașina de spălat și prosoapele vor mirosi a curat

Oțetul elimină mirosul urât de mâncare din caserola de plastic

Cea mai bună variantă pentru a preveni mirosul urât din caserola de plastic este să o clătești și, dacă este posibil, să o speli cu detergent de vase, imediat după ce ai golit-o de mâncare.

Cu cât lași recipientul mai mult timp murdar, cu atât mirosul va fi mai greu de eliminat. Dar nu imposibil, pentru că există soluții!

Una dintre acestea constă în clătirea recipientului cu oțet din vin alb. Desigur, după ce îl speli cu apă caldă și detergent de vase.

Pune o ceașcă de oțet în caserolă, completează cu apă până se umple și las-o așa aproximativ 5 minute. Spală din nou recipientul cu apă și detergent și vei observa că mirosul greu de mâncare a dispărut. Oțetul e bun și împotriva petelor persistente de grăsime, datorită acidului acetic din compoziție.

O altă variantă este să pui puțină sare grunjoasă pe fundul recipientului, atunci când nu îl folosești. Sarea elimină mirosul neplăcut de mâncare. La fel și… ziarele, din motive care încă nu sunt pe deplin cunoscute. Unele persoane susțin că ziarele puse în caserolele de plastic absorb mirosul neplăcut.

Și expunerea la soare este o metodă eficientă de a scăpa de mirosul neplăcut de mâncare din caserola de plastic. După ce o speli, dacă ai posibilitatea, las-o să se usuce pe un pervaz, la soare.

Bicarbonatul șterge petele de grăsime din caserolele de plastic

Dacă oțetul este campion la eliminarea mirosului, bicarbonatul este extra-eficient contra petelor persistente de grăsime, care nu dispar nici măcar după folosirea detergentului de vase.

Știai că bicarbonatul de sodiu este eficient și în cazul petelor galbene de transpirație sau deodorant de pe tricouri?

Ce trebuie să faci este să amesteci 2 lingurițe de bicarbonat cu puțină apă până se formează o pastă. Apoi freacă ușor caserola cu un burete îmbibat în această pastă cu bicarbonat și clătește bine cu apă. Petele de grăsime de pe recipient vor fi eliminate, la fel și mirosul de mâncare.

Citește și: Cum scapi de petele de pe lenjeria intimă cauzate de secrețiile vaginale sau sângele menstrual. 4 soluții eficiente

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult